Wednesday, November 21, 2007

Marea despărțire

Voice of Silence No More trece prin schimbări. Se desparte frumos de două din categoriile (label-urile/tag-urile) sale: "me" și "video".

De ce? Pentru că, atutorul a observat că Voice of Silence No More a deviat de la ideea inițială: a fi serios și a spune lucrurilor pe nume. De aceea trebuia făcută această "curățenie" de iarnă la sfârșit de toamnă.

Dar... nu vă speriați... post-urile care ar apărea sub aceste două label-uri/tag-uri/categorii, le veți găsi pe http://andreibogdan.wordpress.com, alături de multe alte chestii (ce vor urma să apară).

Monday, November 19, 2007

Mă mut pe net...

...începând chiar de azi... Nu este o decizie ușoară, nu e nici grea, dar este definitivă și irevocabilă... Dar, consider că îmi va fi mult mai ușor... Pe bune... O să-mi fie numai bine. De ce nu mi-ar fi? Gândiți-vă la câte avantaje aș avea: aș putea avea colțul meu propriu și personal, aș putea să socializez mult mai bine, că deh... există MySpace, există hi5 și alte chestii de genul ăsta unde aș putea cunoaște oameni noi. Și, desigur, pentru a ține legătura cu prietenii existenți există Yahoo Messenger, există Google Talk (și dacă mă enervez îmi trag și MSN Messenger și MySpace Messneger). A.. și ca să aflu ce mai fac oamenii, nu o să-mi mai pierd timpul întrebându-i ce mai fac și dorindu-mi să mă întalnesc cu ei. O să fie muuuuuuult mai simplu de azi înainte: o să le citesc blogurile și o să le văd webcam-urile...

Și, desigur... o să citesc știrile online, o să îmi fac cumpărături online, o să plătesc online, o să manânc online și o să dorm... (nu, nu ați ghicit) ÎN PROPRIA MEA CASĂ ONLINE, cu capul pe tastatură și cu mâna pe mouse.

Oricum... deja mi-am echipat camera cu un scaun cu budă încorporată (care e al naibii de comod)... și mi-am montat o turbină eoliană și panouri solare (ambele pe acoperiș)... așa că o să pot sta conectat 24/7.

Acum îmi comand o pizza online, care-mi va veni pe mail... a... uite că a venit...

Vă invit afară acum pentru că trebuie să mănânc (nu, la mâncare nu-i dau share, că doar nu am înnebunit).

Acest post este un pamflet și trebuie tratat ca atare. Orice asemănare cu persoane reale este pur întâmplătoare. Totuși, pentru cei care se recunosc în aceste rânduri, un sincer și călduros "GET A LIFE!"

Wednesday, November 14, 2007

Blogging sucks!

Eh da... blogging-ul e nașpa. E nașpa pentru că în ziua de azi e la modă să ai blog. E la modă să scrii (de multe ori) 'enșpe mii de post-uri pe zi, chiar dacă tu nu ai nimic de transmis, efectiv; contează că scrii, contează că se găsesc oameni care să (te) citească, că se găsesc oameni care să comenteze ce ai scris tu acolo...

Blogging-ul e nașpa pentru că un blog în ziua de azi trebuie să fie actualizat (cel puțin) zilnic... dar ce te faci când nu ai timp/chef/idei???

Blogging-ul e nașpa, pentru că, asemenea oricărui fenomen care a ajuns accesibil maselor, a deviat de la forma pe care a avut-o inițial (să vorbim chiar de o involuție în acest caz?).

Iar, în final...
3 motive pentru care NU sunt blogger:
  1. NU scriu un blog, doar îmi exprim din an în paște ideile (și nu am pretenția să le citească cineva; oricum, mulțumesc celor care mai citesc ce scriu)
  2. NU particip la diverse întruniri/dezbateri/concursuri (whatever) cu/între/despre bloggeri
  3. NU fac update-uri regulate la această pagină (voice of silence no more), așa cum face orice blogger care se respectă

Wednesday, November 7, 2007

Țara noastră-i țara noastră...

Sunt foarte intrigat de ce se întamplă în Italia. De manifestațiile anti-români. De dorința italienilor de a ne da afară pe ușa din dos, de parcă am fi cei mai josnici oameni de pe pământ. De parcă atunci când ar spune român, ar zice "cei mai de nimic oameni de pe pământ". Mă doare când văd cu câtă scârbă suntem tratați din cauza țiganilor care au ajuns acolo și s-au apucat de tot felul de lucruri foarte necurate, și, bineînțeles, că italienii i-au asociat cu românii, că deh, de acolo au emigrat (să nu zic "au zburat"); pentru că pe pașapoartele lor scrie ROMÂNIA.


Să fie clar, RROMII NU SUNT TOT AIA CU ROMÂNII.

Ar trebui să facem ceva cu țiganii, să nu mai păteze imganiea României în lume. O situație ca cea din Italia este inacceptabilă.


P.S.: Nu sunt rasist, poate am folosit o exprimare dură, dar nu mi se pare normală situația aceasta.
video

Thursday, November 1, 2007

I got tagged, but I tag back!

Eh... conform noului "trend" de pe blogosferă, I got tagged (acum sa-i aud pe aia care vor incepe "You got tagged, tagged, tagged, tagged") from George. Așa că e rândul meu să postez cele cinci melodii care nu vor dispărea din playlistul meu în veci... Alegerea e al naibii de grea, ordinea este aleatoare, melodiile tremură în playlist (oare cine va fi nominalizată?)... tensiunea crește... and the nominees are:

Metallica - One



Iron Maiden - Aces High



Motorhead - Ace of Spades



Danzig - Am I Demon



Iar ultimul, dar nu cel din urmă: Dio - Holy Diver



Bun... și pentru că tag-ul se dă mai departe, dau legătura lui Vlad, apoi, mai departe o transmit Ramonei iar, în cele din urmă, la Diana.

Wednesday, October 31, 2007

Chinezării

Chinezii, din câte observ sunt o nație în care toată lumea muncește cu drag și spor la chinezii fac gumă de mestecat, chinezii fac tricouri, șosete, blugi prespălați și pantofi preîncălțați. Chinezii fac de toate, de parcă toată industria mondială s-ar baza pe ei, și... toată lumea cumpără de la ei, pentru că sunt ieftine. Absolut tot ce e făcut în China este ieftin. Cine nu are ceva made in China? Macar o cana, un papuc, sau ceva... Le cumpărăm pentru că sunt ieftine, nu pentru că ar fi bune. De foarte multe ori, "Made in China" inseamna rabat la calitate, kitsch și o violare nesimțită a legilor referitoare la copyright. Chinezii copiază cu nesimțire, ignorând chiar și cele mai elementare norme ale bunului simț. De exemplu, la Salonul Auto de la Frankfurt, un producător chinez a expus două copii fidele ale unor modele celebre, afirmând sus și tare că sunt creații proprii. Totuși, a copia pe alții li se pare modalitatea cea mai viabilă pentru a pătrunde pe piața europeană, după ce un model lansat în Belgia a fost făcut praf (la propriu și la figurat de euroNCAP). În fine... am bătut destul câmpii... și totuși rămâne o întrebare în capul meu: chinezii nu știu ce e aia o zvastică? Pentru că, acum câteva zile eram acasă la un prieten și m-am uitat la clopoteii pe care ii avea, iar pe suportul lor erau imprimate, ca background o mulțime de zvastici. WTF???

Monday, October 22, 2007

Vreau să simt Praga

Vineri, 26 octombrie 2007 se va lansa al doilea album TRAVKA, "Vreau să simt Praga". Evenimentul va avea loc în clubul Farbrica (str. 11 Iunie nr. 50) la ora 21, iar primii 100 ce vor ajunge la "Fabrica", vor putea pune mâna pe album în original. Albumul se va putea downloada gratuit de pe site-ul Radio Lynx.




...pentru că proprietarul de poduri s-a îmbarcat pe corabia nebunilor şi s-a transformat peste noapte într-un înger sedat ce şi-a luat zborul, deoarece nu a mai auzit nimic nou de pe frontul de est; a plecat, spunând Vreau să simt Praga.

Tuesday, October 16, 2007

[Video] Michael Angelo Batio - Double Guitar solo



Fenomenal omul. Il cheama Michael Angelo Batio. Recunosc, nu am auzit pana acum de el. Video-ul mi-a fost trimis de un coleg. No comment, ca de obicei ;)

Sunday, October 14, 2007

(Nu) am fost la SIAB...

...şi nu îmi pare (prea) rău.

Din păcate, nu am reuşit să ajung la SIAB (Salonul Internaţional Auto Bucureşti), dar, mulţumită Internetului am văzut mare parte din ce era de văzut. Şi totuşi, azi-dimineaţă am văzut la ştiri ceva care m-a bucurat şi m-a întristat în acelaşi timp.

Unii dintre cei care au vizitat expoziţia respectivă, nu s-au mulţumit doar cu a admira maşinile expuse. Au ţinut morţiş să rămână cu o amintire de pe urma vizitei. Aşa că mulţi dintre expozanţi, atunci când au tras linie, au constatat că tapiţeriile sunt arse/găurite, brichetele de la maşini lipsesc cu desăvârşire, iar în unele părţi, au fost furate chiar şi covoraşele din maşini iar de la Bentley (carea aveau maşinile împrejmuite, au constatat că le lipseşte un număr de înmatriculare).

Astăzi, în maşină, în drum spre Bucureşti stăteam şi mă gândeam la profilul celor care s-au dus la SIAB să fure câte o "amintire".
  1. Au o gândire de genul: "dacă tot nu-mi permit să o cumpăr, de ce să nu o stric?"
  2. Sunt posesori de Dacii "tunate" (de la ploaie, probabil), cu spoilere de carton şi logo de Renault (şi un AMG pe lângă sigla constructorului francez) şi cred că dacă pun o brichetă de BMW, de exemplu, sau un covoraş de Lamborghini, vor face mai multă impresie în faţa pipiţelor lor.
  3. Au un IQ total, inifinit mai mic decât o curcă beată.
  4. Nesimtirea e ceva la fel de firesc cum e bunul simţ la mulţi dintre noi.
Păcat că există astfel de specimene, şi mai păcat că nu au cum să se ia măsuri împotriva lor.

Saturday, October 6, 2007

Iris eterna



Am fost aseară la concertul IRIS - 30 de ani - Cei ce vor fi. Un concert frumos, pentru o trupă care merită. Un public extraordinar pentru o trupă extraordinară. Mereu tineri, mereu cu gândul la noi, nu şi-au dezminţit nici de data asta renumele. Mulţumim IRIS.


Iar când ei nu vor mai fi, ne vom aminti, că a fost odată Iris...

Wednesday, September 26, 2007

Zero TeVe

Inca putin si ma intorc in Bucuresti, asta inseamna ca o sa scap de TeVe, pentru, ca fara sa vreau, din lipsa de ocupatie ma asez in fata ecranului si incep sa butonez telecomanda. Si ajung fara sa vreau la stiri, unde ni se infatiseaza nenorociri peste nenorociri, de parca ar fi sosit apocalipsa (pocket-sized doomsday). Mai un viol, mai o crima, mai o explozie, mai o sinucidere... pe alese. Apoi, mai avem si stiri din sport (transformate de 90% din televiziuni in stiri din, cu, si despre fotbal si despre "vedetele" din fotbal; nu am vazut nicio stire despre echipa nationala de rugby, de exemplu care participa la CM). Si, ca orice televiziune care se respecta, oamenii dau si meteo, ca sa fie tacamul complet (apropos... aia de la Pro TV, ar trebui sa invete geografie, ca au pus constanta aproape de tulcea, galatiul la vaslui, iasul la suceava s.a.m.d.).

Pe langa asta, mai sunt si filme, repetate de 'jdemii de ori si de care, sincer sa fiu, eu unul m-am plictisit, si ne mai sunt prezentate si talk-show-uri fabricate dupa reteta: se aduna un moderator (mai mult de forma), se adauga vreo 2-3 invitati mai mult sau mai putin pe langa subiect si GATA!!! a aparut emisiunea de succes.

Constat ca mai bine nu ma mai uit la tv, pentru ca televiziunile de la noi nu prea au ce arata, iar de Discovery si National Geographic m-am plictisit ca tot repeta episoade din emisiunile mele preferate.

Let's paint black the Zero TeVe. (Zero TeVe: pentru tv fara parti nasoale)

Tuesday, September 18, 2007

Ţara piere şi aleşii se piaptănă

De vreo câteva zile urmăresc la TV un circ al naibii de ieftin şi al naibii de prost. Şi nu îl urmăresc pentru că m-ar interesa în mod deosebit, ci pentru că mă amuză. Mă amuză prostia ce se manifestă printre aleşii neamului nostru. Aceşti idioţi care ne f*** pe banii noştri, pentru că "aşa vrea muşchii lor", pentru că au ajuns sus cocoţaţi în scaune confortabile din măgăoaia aia numită "Casa Poporului" şi ne transmit o sinceră şi călduroasă m*** ca dovadă de mulţumire că i-am votat şi ca să simţim că se gândesc la noi. Desigur fac acel gest şi ca să ne mai convingă să-i votăm şi în mandatul viitor şi acum şi pururea şi-n veacul vecilor... pentru că am auzit azi că sunt unele specimene ce dormitează pe locul lor călduţ de vreo 4-5 mandate (adicătelea dacă un mandat durează 4 ani... faceţi şi voi calculele de rigoare). Deunăzi am văzut tot la TV cum unii cu nume de renume (de exemplu Sorin Oprescu, C.V. Tudor) nu sunt fruntaşi în parlament la capitolul... absenţe (ce credeaţi?). Normal că îşi permit să absenteze, mai ales că unii trebuie doar să latre de vreo două ori în campanie, să dea cu niţel praf în ochi şi gata! s-a mai clocit un mandat!

Revenind la subiectul iniţial... Ziceam de circ. Circ şi pâine se dădea pe vremea romanilor, circ şi pâine vrea să se dea şi acum la popor... Numai că preţul pâinii creşte într-o lună cât altele în 7, iar circul nu mai este în arenă ci în parlament. De ceva vreme tot apare pe sticlă domnul Geoană care tot ameninţă cu o super moţiune (pentru super-mame?) care va răsturna guvernul, a cărui soartă pare din ce în ce mai pecetluită. Ei bine acest domn de la PSD pentru care Dostoievski dacă ar mai fi trăit ar fi scris contiunuarea la "Idiotul" inspirată de Geoană. Mircea vrea să răstoarne guvernul motociclistului Tăriceanu pentru a forma el un guvern mai capabil. (Capabil de ce?). Că doar atâta timp cât a fost PSD la guvernare, au făcut... fix nimic. Licheaua de Geoană vede paiul din ochiul altuia dar nu e în stare să vadă bârna din ochii săi.

În tot acest timp cât aleşii fie se ceartă, fie dorm în pace, ţara nu mai poate de bine.
Ieri, de exemplu, a început şcoala. Elevii au găsit în prima zi şcoli frumoase, renovate, dotate cu tehnologie de ultimă oră şi cu profesori pregătiţi, gata să-i înveţe tot ce trebuie, pentru că ei reprezintă viitorul ţării noastre. Acest caz prezentat este unul izolat, pentru că mulţi dintre copii au găsit aceleaşi şcoli în paragină (sau în şantier, în cazuri "mai fericite") cu profesori suplinitori, care mulţi deabia au luat un 5 la examenul de admitere în învăţământ. Dar, dacă eraţi tentaţi să credeţi că nu se poate mai rău, ei bine, se poate: unii au început anul şcolar fie în clădirea CAP-ului, fie în cort, sau chiar în câmp...

Şi se mai bat cu pumnul în piept că ne-au făcut europeni. Am un singur sfat pentru aleşii noştri: Ciocu' mic şi joc de glezne, că poate aşa se mai urneşte ceva în ţară (în sensul bun... deh, noi să fim sănătoşi...)


A.B.

P.S.:
Apropo de sănătate... lăudabilă iniţiativa cu analize gratuite, dar, foarte prost pusă în practică: Cum este posibil să fie trimise invitaţii pentru analize gratuite unor persoane decedate de multă vreme?!

Tuesday, September 11, 2007

11 septembrie

Astăzi e 11 septembrie. Se împlinesc 6 ani de la tragicele atentate de la "World Trade Center". Imaginile de atunci încă mai trezesc amintiri în sufletele celor care au trăit acele evenimente în direct, fie în New York, fie în faţa micilor ecrane.

Groază, teroare, disperare. Un cumul de sentimente ce se putea citi pe feţele tuturor celor care au trăit tragedia pe viu. Imaginile de atunci contiună să şocheze opinia publică, cu atât mai mult cu cât nimeni nu înţelege de ce. De ce au trebuit să moară atâţia oameni, pentru ce au murit ei? Pentru o cauză care nu era a lor şi pe care cei rămaşi în viaţă nu o înţeleg. Atacurile sunt în sine sunt un mister. Unii afirmă că ar fi doar o conspiraţie a regimului Bush, alţii susţin că ar fi fost organitzate de terorişti adevăraţi.

Dacă ar fi o înscenare atunci mă întreb: oare chiar se merită pentru petrol să ucizi atâţia oameni? Oare vieţile pierdute în urma atentatelor şi a războiului ce a urmat (şi se desfăşoară în continuare) valorează mai puţin decât un puţ de petrol? Nu cred. Fiinţele umane nu au preţ (după cum zicea o campanie de pe la noi).

De ce să fie americanii conduşi de un dobitoc însetat de putere şi dornic de război? De ce acest individ îi atrage în războiul său meschin şi pe alţii care nu au nicio treabă cu acea cauză "nobilă". Oare chiar este necesar acest război al nimănui, în fond?

"Câţi mai au de murit, ca s-aflăm în sfârşit, că oameni prea mulţi au murit? / Răspunsul prieteni, e vânare de vânt"

Pentru final vă las să vă delectaţi cu un fragment din Fredo and Pid'jin, o aluzie "fină" la George W. Bush.

Toate drepturile rezervate autorilor; http://pidjin.net

Restul comic-ului îl găsiţi aici.

Friday, September 7, 2007

Relaţii bolnăvicioase

Iubirea a fost descrisă în versuri de poeţi, cântată de trubaduri, şi simţită pe propria piele de toţi. "Oamenii sunt făcuţi pentru iubire" (Holograf) şi nimeni nu poate nega asta. Dupa cum zicea Emily Dickinson, "iubirea este tot ce ştim despre rai şi tot ce trebuie să ştim despre iad". Nimeni nu poate spune cum apare iubirea, pentru că acest moment nu poate fi definit în timp. O iubire poate dura o saptamana, o luna, un an... o clipa. Iubirea este frumoasă, dar depinde foarte mult cum şi de ce iubim, dar mai ales PE CINE iubim.

De multe ori se întâmplă să ne îndragostim de cine nu trebuie şi nu pentru că ar avea ceva deosebit faţă de ceilalţi, ci pentru că în clipa ACEEA ai văzut ceva la acea persoană. Nu avem ochi decât pentru ea. Ceilalţi nu mai există. Nu contează ce-ţi zic prietenii sau familia în legătură cu ea. Tu o iubesti şi ai fi în stare să treci peste toate obstacolele pentru voi. Ce contează că ai uitat de prieteni? Ce contează că staţi clipă de clipă alături, încât, uneori te întrebi de când nu ai mai trecut pe acasă?

Dupa cum spunea si Alifantis: “Eu, umbra aceasta pe care/ O semeni în sufletul meu/ Cu mila si trista mirare/ Voi duce-o cu mine mereu...”

Totusi, în aceasta atmosferă de calm şi armonie, la un moment dat, totul se duce de râpă şi te întrebi cine e de vină? Poate toamna, sau poate incidentele din ultimul timp.

Stau uneori, şi mă uit la “milioanele” de cupluri care-mi trec prin faţă, aproape zilnic, şi mă întreb câte şi-au găsit echilibrul, astfel încât în momentul în care unul din parteneri ridică tonul, celălalt să nu riposteze cu "sfânta cratiţă" fix dupa ceafă. :D (după caz se pot folosi şi alte obiecte contondente în funcţie de creativitatea şi imaginaţia diverşilor parteneri).

Acum, stau şi mă întreb ce e în capul tinerelor domnişoare (da, da, ştiu, ăsta e genul de clişeu pentru care mi-aş lua şi eu o "sfanta cratiţă" fix dupa ceafă), care se lanseaza ca din avion asupra primului specimen porcinian. Şi apoi mă gândesc la coada de specimene, de treabă şi responsabile care sunt ignorate fără doar şi poate. Imediat după asta apar şi inevitabilele post-uri pe bloguri de genul "I’m so sad cuz he’s not that prince from the fairytales" şi uite aşa se duc pe apa sâmbetei toate planurile de săptămâni, weekenduri şi seri “hugable-lovable”.

Da, domnişoară, ştiu că te-ai imaginat cu zâmbetul ăla radiant pe buze (şi de data asta nu de la gloss-ul de la Chanel) iar acum tot ce faci e să comanzi camioane întregi cu serveţele ('cuz you afford it după ce ai economisit toate acele cine romantice pe care vi le-aţi promis). Asta mă duce cu gândul la un sfat pe care mi l-a dat un prieten, acum ceva vreme: "Better single, măi, fată că dup-aia nu mai raţionezi şi te duci pe ...(ma abtin sa folosesc cuvinte obsecene :P )". He was damn right că, uite, după prima secundă în care-l vezi în jeanşii ăia mişto de “X” firmă, au loc jocuri aviatice cu fluturaşi în stomăcelul tău şi adio raţionat. Sau, mă rog, "raţionatul" ăsta se rezumă la intrebari copilăreşti de genul "Dacă nu a clipit 5 secunde cât m-a privit oare e completely love struck with me?". Şi, permite-mi să-ţi zic de ce nu a clipit, nu ca să-i rămână imaginea ta fixată pe retină, ci pur şi simplu ăsta e un automatism tampit (nu e cel mai relevant exemplu dar înţelegeţi voi unde vreau să ajung...).

În concluzie, data viitoare deschide ochii bine, oricine ai fi, şi poate dup-aia nu te vei mai chinui cu întrebări de genul: "De ce? Pentru cine? Cu ce am greşit? ş.a.m.d.". Sau, cu alte cuvinte, deschideţi ochii înainte de a vă îndrăgosti.

Post scris împreună cu Adriana. Orice asemănare cu persoane reale este pur întamplătoare.

Thursday, September 6, 2007

Hendrix

Jimi Hendrix la Woodstock (improvizatie)

Un sfat...


Poza facuta azi pe undeva pe Regina Elisabeta.

Wednesday, September 5, 2007

Pe santier...




...sau mai degraba in santier, pentru ca tot orasul e un santier in plina desfasurare.

Oriunde te uiti vezi numai schele, muncitori, sapaturi si constructii neterminate. Mereu se gaseste cate ceva de facut: mai o strada de carpit, mai o cladire de renovat/construit. Lucrari peste lucrari, lucrari peste nervii mei, peste nervii tai, peste nervii soferilor, peste nervii tuturor. Mai putin ai celor care fac lucrarile. Pentru ca nu se grabesc sa termine cat mai repede. "Las' dom'le ca avem timp" si uite-asa leafa merge, si ei "in lopata se sprijina cu spor, pentru-al constructiei mers usor", nu conteaza ca se apropie termenul limita, ca, oricum, se poate prelungi ca doar e lucrare de importanta nationala.
Ce daca in zona podului de la Grozavesti se cricula greu? Nu conteaza... Hai sa construim un pasaj. Ce daca sos. Stefan cel Mare era relativ ok? Hai sa ingropam niste cabluri, sa schimbam niste sine si sa decopertam o parte din carosabil. Hai sa ne facem ca avem treaba. Important e sa se vada ca lucram.
Nu conteaza calitatea, conteaza impresia (artistica?!). Asta se vede peste tot, in special in cazurile de genul: strada reparata acum 2 saptamani, are nevoie de reparatii capitale, din nou; sau la muncitorii care toarna beton atunci cand ploua. Si dupa aia ne miram de ce au rezistat lurcarile atat de putin si, mai ales, unde sunt banii nostri care sunt luati cu japca din atatea taxe si impozite.

"Aici sunt banii dumneavoastra" (ca sa citez un slogan mai vechi)

Tuesday, September 4, 2007

Slow down!

Indicatoare peste indicatoare, afise peste afise, toate cu scopul a atentiona soferii sa reduca viteza. Si cu toate astea majoritatea dintre ei continua sa mearga mult peste limita legala. Fara sa bage in seama statisticile care spun multi morti/an din cauza vitezei, fara sa le pese de sanctiuni. E frumos sa mergi cu viteza, dar e periculos si chiar nu inteleg daca se justifica riscul de a plati o amenda/a ramane fara permis/a muri pentru a ajunge mai repede la destinatie? Nu cred (desi uneori depasesc si eu limita legala). Asa ca danezii au recurs la o solutie ingenioasa, pentru a-i determina pe soferi sa incetineasca. Despre ce este vorba, vedeti in clipul de mai jos (ca tot ziceam eu ca sexul vinde, ei bine, de data asta sexul salveaza):

Monday, September 3, 2007

Emo

Azi m-am intalnit pe strada cu un Emo. Look-ul caracteristic, atitudinea deprimata si ochii tristi. Vroia o tigare. Nu aveam de unde sa-i dau. Mi-a placut ca mi s-a adresat cat se poate de politicos, desi, sincer, nu ma asteptam sa se intample astea.

Pana sa-l intalnesc, mi se pareau niste papagali. Dar, stateam si ma gandesc, nu e chiar asa. Sunt tineri care se afla la varsta aia la care li se pare ca toata lumea este intoarsa impotriva lor, pentru care viitorul nu inseamna nimic. Acum imi pare rau ca-i judecam. Acesti oameni(sau cel putin o parte din ei) nu ar trebui judecati. Sunt asa din lipsa de comunicare. Pentru ca nu au cu cine vorbi, pentru ca nu-i intelege nimeni de ce sunt asa. Pentru ca multi ii considera niste ciudati. Acesti copii ar trebui trimisi la un psiholog pentru ca, din cate am observat ca sunt foarte inchisi in sine si nici nu au personalitati individualizate. Ei au facut din a fi trist si deprimat un stil de viata si, nu mi se pare normal. Multi dintre noi am trecut printr-o perioada din asta in care ni se parea ca toti si toate sunt impotriva noastra si ca toate ne mergeau pe dos, dar, am reusit sa o depasim.

Unii dintre ei, din cate am observat sunt deschisi la dialog si, am putea, discutand cu ei "sa-i aducem la normalitate". Nu zice nimeni ca trebuie sa facem asta, zic doar ca ar fi bine pentru ei, sa le spunem cum am reusit sa depasim perioada dificila. Nimeni nu zice ca va fi usor, dar "pana si cel mai lung drum incepe cu un pas".

A.B.

Sunday, September 2, 2007

Steve Vai - G3 Denver



Fenomenal!
Prima chitara de sus e un 12-string, in timp ce ultima e fretless.
Jos palaria!

Saturday, September 1, 2007

Goana dupa... kilograme (in minus)



In ziua de azi lumea e innebunita de kilogramele in plus, si multi ar face orice sa scape de ele. Incepand de la pastile minune si terminand cu diete draconice.

Ce nu tin cont cei care recurg la astfel de diete este ca, intr-adevar functioneaza, dar in mare parte din cazuri nu se pierde din grasime, ci, de obicei din tesutul muscular (sunt consumate proteinele), asa ca acele kilograme date jos instant sunt puse la loc si mai repede.

"Poti sa scazi in greutate si daca iti tai un picior" spunea azi Costin (ca tot imi reprosa Diana ca nu spun cu cine vorbesc) pentru ca, intr-adevar cantarul ar arata mai putin. O situatie similara se petrece si cu cei care tin cure-minune, de genul "slabeste 7 kg in 4 zile". Aici cele 7 kg se pierd prin deshidratare (70% din organism e facut din apa) si sunt puse automat la loc atunci cand renunti la dieta in favoarea unui regim alimentar mai normal. A slabi "cu cap" inseamna a-ti calcula cu atentie nr de calorii din meniu si a face mult sport.

Renuntati la leacurile minune si slabiti inteligent.

P.S.: Nu sunt de acord nici cu dispozitivele de slabit, gen saune portabile, care va ajuta sa pierdeti tot din apa ce se afla in organism, nici decum din tesutul adipos. Si, desigur ca sunt si impotriva liposuctiilor. Orice incercare de a da jos kilograme in mod artificial, are dupa ceva timp un efect invers.

Conteaza brandul?

Stateam in seara asta si discutam cu cineva si discutam despre diverse lucruri, iar, la un moment dat, discutia a trecut pe taramul brandingului. Persoana respectiva spunea ceva legat de guma de mestecat "Top Gear", pentru ca altcineva de la masa avea guma "Turbo" (da, da, din aceea de cand eram mici), si pusese intrebarea "Cum ar fi sa apara guma Top Gear, care sa contina faze din emisiune pe abtibildurile din interior". Nu mi s-a parut o idee buna pentru simplul motiv ca nu ar avea succes, si ar fi niste bani aruncati pe fereastra.

Daca BMW ar produce si cafea, ai cumpara de la ei?

Brandul nu conteaza asa mult cand iti alegi un produs. Te intereseaza calitatea, nu? Ce daca BMW ar produce cafea, asta nu inseamna ca va fi la fel de buna ca una din marcile de top de pe piata respectiva. Nu inseamna, ca pe un anumit segment de piata, o marca foarte puternica pe alt segment, ar avea un succes la fel de mare.


Bine, intr-adevar asocierea in mod intentionat a unui brand cunoscut cu un produs total diferit de gama respectivului producator, inseamna de multe ori in ochii patronilor un succes mare. Dar, din goana dupa succes, unele firme necunoscute au generat situatii de-a dreptul penibile in ochii cuiva avizat. De exemplu, nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut pe piata blugi trucesti/chinezesti branduite "Asus" si, respectiv, "CNN". Oricum, chinezii sunt maestri in asocierea gresita a brandurilor/modelelor sau, furtul lor in mod fatis si cat se poate de grosolan (la salonul auto de la Frankfurt, un constructor chinez va prezenta o clona dupa BMW X5 si una dupa Smart Fortwo, care incalca toate legile privind drepturile de autor (compania respectiva a fost data in judecata deja de BMW si Mercedes privind cele doua modele).

Parerea mea este ca nu brandul conteaza, ci conteaza doar calitatea produsului. Poti sa iti iei din piata daca vrei ochelari de soare "Armani" la nici jumatate din pretul modelului original, doar pentru a fi la moda, pentru ca brandul este in acest caz un mijloc de a le arata celorlalti cat de sus ai ajuns pe scara sociala, daca iti permiti asa ceva.

Nu va lasati pacaliti de branduri si de ce nume/logo este inscriptionat pe produs. Verificati ca este autentic si ca este de buna calitate.

Friday, August 31, 2007

Cu bara-n canal

Ma uitam azi printr-un ziar central si vad un titlu de senzatie: "Semifinala concursului Bara la Bara". Wow ma gandeam... un concurs cu masini (vazusesm la Antena 1 ceva de genul asta), trebuie sa fie interesant.

Cand, citesc mai jos si... ce-mi vad ochii: este vorba despre un concurs de... striptease. Chiar nu credeam ca or sa-mi vada ochii o asemenea chestie la TV. Mi se pare exagerat sa faci un concurs dupa cum iti tuna mintea, pe o tema care, personal, nu mi se pare potrivita. Stau si ma intreb cat curaj iti trebuie ca sa te dezbraci in fata a mii de oameni, doar pentru a castiga cateva mii de euro intr-o trupa de gen. Mi se pare un pic cam deplasat, avand in vedere ca Romania nu a scapat inca de mentalitatea comunista care presupune printre altele sexualitatea ca fiind un subiect tabu. Dar, pentru o televiziune de canal, merge sa arati niste tate la TV, doar de dragul raitingului, pentru ca stim cu totii ca in ziua de azi, sexul vinde al naibii de bine, oricat de prost ar fi "produsul" vizat.

Wednesday, August 29, 2007

Screw Ze Universe

Asta par sa spuna cei care sunt alesi de natiune sa ii reprezinte interesele si sa se opuna incalzirii globale. Vorbele sunt pompoase, frumoase si suna bine, dar numai atat. E plina lumea de genul astea de oameni care se pricep numai sa latre, sa pupe-n fund si sa se bata cu pumnii in piept pentru realizari care nu le apartin; da, si, desigur sa promita si sa minta, fara nici cea mai mica urma de rusine. Mi-e lehamite sa-i vad. Toti croiti dupa aceleasi tipare, fie in costume nou-noute aranjate, calcate, ca "sa dea bine" in ochii celor care fie ca vor fie ca nu trebuie sa asculte aberatiile lor.

"Da domnilor, trebuie sa rezolvam problema incalzirii globale, sa eradicam sursele care contribuie la distrugerea planetei noastre mult iubite, Terra, casa noastra, singura planeta din sistemul solar pe care exista viata. Da! Trebuie sa o salvam, sa avem grija de ea! Trebuie sa salvam bietele animalute care sunt in primejdie, trebuie sa ocrotim speciile, trebuie sa avem grija de noi, oamenii, fiinte superioare, fara de care nu ar fi existat multe lucruri din ziua de azi!"
Fix praf in ochi. Doar vorbe goale. Nimic pus in practica. De fapt imaginea care o vedem in spatele acestor declaratii demagogice este una total opusa. Nici cel mai optimist om nu ar putea sa vada realitatea apropiata de ceea ce ne zic ei.

In spatele vorbelor lor se ascunde doar un "Screw Ze Planet, Screw Ze Universe, All for Us!!!"

Tuesday, August 28, 2007

Gadgetz 2

Dupa cum v-am promis, urma sa scriu despre playerele mp3.

La inceput a fost iPod

O initiativa laudabila, venita din partea Apple. A fost lansat la sfarsitul lui octombrie 2001, intr-o conjunctura cum nu se poate mai nefavorabila (dupa atacurile de la 11 septembrie si scandalul provocat in jurul lui Napster). Dar, printr-o strategie de marketing geniala a reusit sa se impuna, stabilind o noua tendinta. Astfel, posesorii de iPod se distingeau de restul lumii datorita celebrelor casti albe (s-a ales aceasta culoare deoarece playerul in sine era alb). Devenise o moda sa iti porti muzica cu tine si, odata ce aveai un iPod faceai parte dintr-un "club select", pentru ca, sa recunoastem, 400$ nu erau chiar la indemana oricui, nici in SUA. Nebunia iPod a fost atat de mare, incat marile case de moda au inceput sa scoata pe piata produse ce puneau in evidenta acest accesoriu. Dar, dupa ceva vreme...

Dupa au fost restul...

playerelor care au incercat sa copieze succesul avut de iPod, dar nici unul dintre ele nu a reusit sa aiba acelasi succes.

In ziua de azi, este la moda sa ai un player mp3 care sa-ti cante/urle in urechi. Nu conteaza marca, nu conteaza cata memorie are sau cat de tare poate sa zbiere. Important e sa existe si sa faci impresie cu el. Pentru ca multi le poarta la vedere sa arate lumii intregi ce playere/telefoane cu mp3 frumoase au. Daca iPod a creat la data lansarii lui o revolutie legata in principal de lumea modei, playerele de azi au pornit o revolutie... sociala. Am observat un lucru: atunci cand o persoana este cu castile in urechi, nu mai este atenta la cei din jur, in 90% din cazuri fiind-ui imposibil sa auda ceea ce zic ceilalti. Astfel, o calatorie cu trenul, de exemplu, care era candva prilej de a socializa cu oamenii de langa tine, a ajuns sa insemne doar deplasarea din punctul A in punctul B (hear nothing, see nothing, say nothing). Bine, e drept ca nu socializai cu lumea mereu, dar... in multe din cazuri o faceai, din lipsa de ocupatie si, de ce nu, pentru ca era fain sa faci asta (mai ales cand ajungeai sa auzi povestile din tinerete ale mosilor). Acum s-a sfarsit.
Antisocializarea a mers pana acolo incat chiar persoana de langa tine sa stea cu castile in urechi in timp ce tu vorbesti (credeti-ma ca mi s-a intamplat si nu e placut deloc, atunci chiar m-a scos din sarite chestia aia).

Nu vreau sa fiu inteles gresit.

Nu sunt impotriva gadgeturilor si a progresului tehnologic, dar... uneori cred ca e bine "sa le aruncam la gunoi" si sa mai simtim si cum e sa traiesti un pic mai simplu, fara telefoane mobile, fara calculatoare/laptopuri, fara PDA-uri, fara playere mp3, fara intrenet. Chiar ar fi frumos si bine daca ati reusi sa faceti asta, macar pentru o zi. Sa vedeti ca se poate si altfel.

Gadgetz 1

De cand gadgeturile au inceput sa fie mai accesibile din punct de vedere al pretului, din ce in ce mai multi oameni au inceput sa le cumpere si, implicit sa le foloseasca cat se poate de mult.

Dispozitivele handsfree au fost concepute pentru a nu-i priva pe soferi (in special) de placerea vorbitului la telefon in timp ce se afla la volan, pentru a putea conduce in siguranta. O inventie utila, aparuta din necesitate.

Primele dispozitive de acest fel erau cu fir (cum sunt multe si in ziua de azi), iar pentru a diminua discomfortul creat de fir, producatorii au recurs la doua solutii: fie au integrat tehnologia in terminalele produse (vezi speakerul cu care sunt dotate majoritatea, sau chiar toate telefoanele mai noi), fie au renuntat la fir in favoarea Bluetooth-ului. Si cum orice inventie buna fie este inteleasa gresit fie este "mult prea bine" inteleasa, asa s-a intamplat si cu hadsfree-ul.

Asa ca, handsfree-urile Bluetooth au inceput sa fie folosite si cei carora nu le-au fost destinate initial. Pentru ca sunt micute, dragute, si "foarte cool". Aruncati o privire la oamenii de pe strada, sau din hypermarket si o sa vedeti ca din cei care poarta asemenea accesorii, numai jumatate se urca la volan.

Chiar si speakerul a fost inteles gresit. Am observat ca e la moda acum printre unii sa vorbeasca la telefon doar daca este comutat pe speaker, desi situatia nu o impune (nimeni si nimic nu-i impiedica a vorbi normal, dar deh... normalitatea este o chestie relativa; depinde din ce/al cui punct de vedere o privesti).

Ei bine dragilor, poate ca unii se intreaba de ce nu am vorbit si despre handsfree-urile cu fir care sunt folosite si pe post de casti pentru a asculta mp3-uri de pe telefon. Aici e vorba de o situatie total diferita. Acestea nu sunt folosite in mod gresit, deoarece producatorii de telefoane le-au atribuit acest rol secundar, motiv pentru care le vand impreuna cu telefoanele, in acelasi pachet (vezi seria W de la Sony Ericsson, de exemplu), si, oricum, despre playerele mp3 voi vorbi data viitoare.

Wednesday, August 22, 2007

Bunele maniere 2. Tupeul

Acesta deriva din nesimtire si este de foarte multe ori intalnita in combinatie cu aceasta. Ca si nesimtirea, tupeul are mai multe forme, dar este intalnit la toate categoriile sociale, sexul, varsta, religia etc nefiind motive de excludere din cercul celor cu tupeu. Dar, mai bine sa las exemplele sa vorbeasca de la sine.

Primul exemplu este din viata de zi cu zi si poate o sa vi se para mult prea banal. Persoana care se baga in fata ta la coada / in fata tuturor, oriunde ai astepta. Nu ma refer aici la persoanele care intra in fata doar pentru a cere o informatie si apoi se aseaza la coada ca orice persoana normala si cu bun simt. Tipul de persoana incriminata in acest exemplu nu numai ca se aseaza in fata tuturor "fraierilor" care asteapta in rand, ci este pregatita in orice moment sa sara la gatul celor care ii ameninta pozitia "dobandita cu greu".

Al doilea exemplu il constituie o chestie pe care am vazut-o ieri la stiri:Acum vreo doua zile s-a petrecut un accident rutier soldat cu cateva victime si un deces. Acest deces ar fi putut fi foarte usor de evitat daca ambulanta ar fi sosit in timp util (victima a mai trait 30 de minute, conform martorilor oculari, iar distanta dintre cel mai apropiat spital si locul accidentului putea fi parcursa in mai putin de 30 de minute). Bun, bun, probabil va intrebati de unde si pana unde tupeu? Din partea politistilor care au ajuns in aprox 10 minute la locul accidentului si care sustin sus si tare ca ambulanta era acolo dar victima a decedat in urma impactului. De asemenea tot dragii de politisti nu au oprit traficul necesara elicopterului SMURD sa poata ateriza in siguranta (si sa salveze victima). Tupeu din partea serviciului de ambulanta care a trimis doua ambulante la fata locului, dar nici una nu avea un medic. De asemenea tot acestia afirma ca victima ar fi decedat in urma interventiei martorilor pentru a incerca sa o descarcereze.

Al treilea exemplu este tot un subiect de actualitate. Problema gunoiului din sectorul 1 al Bucurestiului. Mi se pare inacceptabil ca in centrul unei capitale europene (ca tot ne batem cu pumnii in piept ca suntem in UE, si totusi exista sate care inca nu stiu ce e aia electricitate, deh... no comment) sa nu se ridice gunoiul de pe strada si, mai mult, "echipe de comando" (dupa cum a spus Andrei Chiliman, primarul sectorului 1) au ridicat si cosurile de gunoi, lasand doar capacele (aici chiar nu pot sa inteleg: de ce nu au luat cosurile cu totul si au lasat capacele si suportul care se prinde pe stalp). Tupeul vine din partea ambelor tabere implicate in conflict, iar singurele victime din acest "razboi" suntem noi, cei care trebuie sa le suportam, in primul rand nesimtirea.

Thursday, August 16, 2007

Beethoven rocks!

Da, nu gresesc deloc atunci cand afirm asta.
Concertul de aseara din Braila s-a dovedit a fi cu adevarat genial. Conceput ca un spectacol in doua parti, "Beethoven Rocks" a incantat simturile a doua generatii diferite, care de cele mai multe ori reprezinta si doua tabere aflate in opozitie din punct de vedere al gusturilor muzicale.


Una din acestea era formata din "seniori", cu o vadita apreciere pentru muzica clasica, iar de partea cealalta se aflau "juniorii" (trebuia sa continui cu denumirile in aceeasi maniera) cu o afinitate mai mare sau mai mica pentru muzica rock.Astfel, prima parte a concertului a fost destinata "seniorilor" cu scopul de a le arata "juniorilor" ce inseamna muzica clasica, iar in partea a doua, "seniorii" au vazut ca se poate canta Bethoven pe chitara electrica, de catre cineva care canta rock in general (dintre cei patru chitaristi prezenti pe scena, trei activeaza in trupe rock: Blazzaj, Taxi si Vita de Vie).

Da, se poate si altfel: se poate sa te duci la un concert rock imbracat "formal" si de asemenea te poti duce la un concert cu muzica clasica imbracat mult mai putin "formal". Multi dintre cei prezenti acolo nu aveau nici cea mai vaga idee despre ceea ce ii asteapta in partea a doua a concertului, pentru ca sunt foarte putini artisti/chitaristi care au avut "curajul" sa cante rock simfonic, chiar si unii dintre cei mai virtuozi chitaristi s-au ferit sa scoata inregistrari in care abordau partituri clasice, dar, cu toate ca sunt putine, merita ascultate (Recomandare: Yngwie Malmsteen - Beethoven's 5th si Jason Becker - Paganini's 5th Caprice). Chiar am fost surprins de impresia placuta lasata tuturor de aceasta muzica atat de familiara si totusi atat de diferita.

Beethoven really rocks!

PS: Chiar suna al naibii de interesant si de bine intro-ul de la "Stairway to Heaven" urmat in secunda urmatoare de Simfonia a 5-a a lui Beethoven.

Tuesday, August 14, 2007

Max Payne quote

The genius of the hole: no matter how long you spend climbing out, you can still fall back down in an instant. (Max Payne)

Am tinut sa postez acest citat din Max Payne din mai multe motive:

1. Pentru ca aceasta fraza concentreaza filozofia vietii. Intr-o clipa poti ajunge din varf jos, si... nu stii niciodata cand se intampla asta, asa ca trebuie sa traiesti fiecare clipa. Si, stim cu totii ca "it's a long way to the top...". Si sa nu uitam, ca viata in sine este un sir de ascensiuni si coborari.

2. Pentru ca m-am reintalnit cu Max Payne (virtual, desigur) si, a fost ca o revedere cu un vechi prieten, pentru ca recunosc, Max Payne este cel mai bine realizat personaj din jocuri (ma refer aici doar la partea de A.I.)

Friday, August 10, 2007

Publicitate

De fiecare data cand deschid televizorul sunt asaltat de o multime de reclame, si uite asa vad cum un nene incearca sa imi vanda o razatoare germana originala care stie sa faca de toate (daca ar sti sa spele si rufele, zau daca nu as cumpara-o), in timp ce acelasi nene (!) imi spune ce produs genial de curatat ar trebui sa-mi iau pentru masina ca sa o fac sa arate cu totul altfel (te pomenesti ca minunatia aia de produs va transforma o Dacie intr-o minunatie de BMW, ca deh... si Aladin a obtinut multe dupa ce a frecat lampa).

Dupa, schimb repede pe un alt canal... ca cine stie ce minunatii gasesc acolo. Si dau peste o tanti care, din cate vad are o personalitate tripla, tocmai pentru ca mananca niste iaurt. Asta nu e nimic, fata de o alta tanti care reuseste sa deschida tare usa de la intrare si sa-l prinda in flagrant pe postasul care simtea aroma cafelei, asta in timp ce avea ambele maini ocupate cu cate o ceasca de cafea. Doamne fereste... te pomenesti ca la sfarsitul reclamei trebuia introdus si textul "Consumul excesiv de cafea cauzeaza mutatii genetice!".

Mai schimb canalul, mai vad alte chestii, poate mai normale. Cand... surpriza!!! dau peste tanti Maria cu nepotul/copilul (n-am inteles prea bine) "deghizat" in "leopard". Si, la fel de brusc cum am dat peste ea, tanti Maria scoate de nicaieri punga cu detergentul minune si-l arata tatalui, deloc suparat de isprava copilului. Cred ca tanti Maria asta are un buzunar foarte mare la pantaloni, de unde scoate pachetul de fiecare data cand e nevoie.

Schimb, ca deja ma doare capul. Si dau peste un medic dentist, care imi recomanda o pasta speciala (desi durerea mea de cap nu are nicio legatura cu dintii). Il refuz politicos, si vad cum apare o tipa care pune mana pe o pasta de dinti si se trezeste facand canoeing pe un rau involburat dupa ce a pus mana pe tub. Brrr... Eh, am dat-o la pace cu pasta de dinti, dar... cum ramane cu periuta de dinti? Ei bine aceasta se prezinta singura in fata unei periute obisnuite, si ii spune ca are multe suprafete de curatat pentru multele zone din cavitatea mea bucala... bine ca nu mai curata si altceva decat cavitatea bucala.

In fine... vreau sa inchid televizorul si sa ma duc sa fac un dus, dar vad cum cineva foloseste un gel de dus minune care catifeleaza inmoaie pielea... ce dragut, nu? Iar altcineva imi recomanda un sampon pentru volum, arie, desitate, si asa mai departe... Eh... si ca tacamul sa fie complet, vad cum cateva tipe sunt absorbite de un deodorant foarte fresh... aici am inteles mesajul: cumperi un spray si primesti cadou o tipa. Asta da oferta.

Las dusul si ma duc sa ma culc, dar in patura este acoperita cu bilute cu un "boom de prospetime". Stiam ca mai exista mine din razboi, dar ce sa caute sa faca boom in patul meu? Eu pe ce mai dorm dupa?

Bine ca in viata reala nu se intampla asa ca in reclame, si ca personajele despre care v-am vorbit nu apar la tot pasul in viata noastra.


A.B.

Wednesday, August 8, 2007

S-a dus Motu




"How many roads must a man walk down, before they call him a man"

(Bob Dylan - Blowing in the wind)

"Not how did he die,
but how did he live.
Not what did he gain,
but what did he give.

These are the units to measure
the worth
of a man,
regardless of birth.

Was he ever ready,
with a sword of good cheer
to bring back a smile
to banish a tear?

These are the units to measure
the worth
of a man,
regardless of birth.


Not what was his station,
but had he a heart
and how did he play
his God-given part."
(Phoenix - The Measure of a Man)


Duminca am aflat cu mare durere in suflet ca a plecat dintre noi un mare om, un mare artist. Florian Pittis. Am plans cand am auzit asta. Am plans pentru ca Pittis a insemnat mult pentru mine. As putea spune fara sa gresesc: Pittis mi-a fost ca un parinte. A fost un mentor pentru mine, si nu numai. A fost parintele unei generatii intregi. A invatat o multime de oameni ca "Nu conteaza cat de lung am parul / Important e cat de mult gandesc". A aratat lumii ca este mereu tanar: "Sunt tanar doama, tanar cu spatele frumos [...] Sunt tanar, de aceea nu te cred, oricat mi-ai spune, timpul nu-si ascute gheara". A stiut sa invete si sa educe, de cele mai multe ori in mod indirect. A fost un artist desavarsit. Acesta este cuvantul care-l descrie cel mai bine. A fost desavarsit ca actor, a fost desavarsit ca muzician. A luptat impotriva sistemului, care, atunci cand a vazut ca Motu este un caracter tare, a renuntat sa-l cenzureze. A avut vise, pe care si le-a dus la bun sfarsit, dupa cum zice Florin Piersic: "Miroase a om." Motu Pittis a fost si va ramane un icon (desi acest cuvant este prea mic pentru a descrie omul care a fost si va ramane in sufletele noastre mereu tanar: unicul Florian Pittis).

Monday, July 30, 2007

Bunele maniere 1. Despre nesimtire.

Nesimtitii sunt personaje omniprezente in vietile noastre. Sunt fara indoiala o caracteristica a societatii de azi. Ii gasim in diverse "forme de agregare", barbati, femei, tineri, batrani, nu conteaza. Sigur i-ati intalnit cel putin de cateva ori in viata. Daca nu, va felicit, inseamna ca sunteti o persoana cu adevarat norocoasa. Desi... este aproape imposibil sa nu fi intalnit unul care sa uite sa traga apa la buda, de exemplu, sau sa treceti pe langa cineva, si in acea secunda fatidica, sa slobozeasca o duhoare de usturoi, combinata cu ceapa, si desigur, asezonat cu un ragait pe masura. Sau, nu s-a bagat nimeni in fata voastra la coada, ignorandu-va pe voi si pe cele 'enspe mii de persoane care erau inaintea voastra? Sau... o chestie ce mi s-a intamplat foarte recent: unul din acea "specie", in masina si-a infipt ghearele in claxon timp de vreo 10 min, aproape incontinuu, nimic "rau", doar ca omu' claxona degeaba, ca era 6 diminteata. In fine... chiar nu ati "gustat" din traficul din Bucuresti, de exemplu? E ca o gradina zoologica in care predomina aceste primate.

Am observat ca se duc diverse campanii media pentru a indemna lumea sa duca o viata mai sanatoasa. Dar, de exemplu, un afis cu: "Pentru binele dvs si al celor din jur, va rugam: GANDITI!", sau "Invatati, invatati, invatati sa va purtati." nu am vazut inca... si cred ca o sa mor, si nu o sa vad asa ceva. Si chiar e nevoie de asa ceva, mult mai mult decat e nevoie de exemplu de "Evitati consumul excesiv de sare, zahar si grasimi." ce naiba... doar nu mananc un drob de sare cu juma' de borcan cu untura. Sa fim seriosi. Astea le zic toti nutritionsitii, dar sa iti zica cineva cum sa te porti in societate... neah... in nici un caz, mai ales dupa o anumita varsta (celebra vorba cu "Cei 7 ani de acasa.").

In fine... daca nu i-ati intalnit, va mai felicit odata. Eu incerc sa ii "tolerez", cu multa indiferenta.

P.S.: Uneori nesimtirea se transforma in blasfemie: vezi cazul hotilor care au furat moastele sf Haralambie din biserica Sf. Constantin din Braila.


A.B.

Wednesday, July 18, 2007

Trist...

De ce trist?


Pentru ca in Braila, municipalitatea a decis sa se reamenajeze spatiul verde din centrul istoric (de pe Mihai Eminescu, mai precis) prin construirea unui drum asfaltat. Dupa ce ca ducem lipsa de spatii verzi, ne batem joc de ce avem. In plus, decat sa strice spatiul verde, cu banii aia mai bine ar fi amenajat alte spatii noi.


Trist pentru ca la concertul Rolling Stones s-a interzis accesul cu bauturi, aduse din afara, iar cele ce au fost de vanzare acolo au fost insuficiente, aparand diversi speculanti care cereau pentru un pahar cu apa cateva sute de mii de lei vechi.

Trist pentru ca cineva mi-a furat o lucrare de pe deviantart si incearca sa o vanda pe yahoo. Trist e ca pana acum, yahoo nu a luat nicio masura, desi a fost informat.

Trist pentru ca in loc sa anunte tarile invecinate si sa ia masuri urgent, Ucraina a preferat sa musamalizeze accidentul chimic, soldat cu un nor toxic.

Trist din cauza caniculei, care nu te lasa sa iti vezi de treburi si pentru ca ajung batrani sa moara din cauza asta.

Trist pentru ca e o tara trista, in care aspectele pozitive sunt prea putine si de-a dreptul insuficiente pentru a ridica moralul.

Totusi... sa zambim. Maine poate fi mai rau.

Friday, July 13, 2007

Midnight (sad) story

A fost odata ca niciodata un oras in care lumea era la fel.
Toti semanau intre ei, de parca ar fi fost zamisliti de aceeasi mama, cu mici exceptii, desigur.

Cei tineri incercau sa se "inspire" unul de la celalalt, incepand de la vestimentatie, pana la "look" (doamne cat urasc englezismele astea plesnite in mod gratuit, dar, deh... asta e "trendul"). Aceeasi oameni, aceleasi chipuri de copii de provincie care vor sa fie "cool" ducand aceasta dorinta pana la penibil, vulgar, banal si, uneori, demodat.
Tineri pentru care viitorul nu inseamna facultate, educatie, ci inseamna doar Spania, Italia, Germania si Marea Britanie, la munci de nimic pentru cateva sute de euro pe luna.


Cei in varsta cu aceleasi chipuri dezolate, gandindu-se la ziua de maine, si la grijile pe care le presupune aceasta simpla misiune: a ajunge sa traiasca si maine dintr-un salariu mizer pe care il obtin de la "serele-ul" la care lucreaza. Barbati de 30-40 de ani care arata cu 10-20 de ani mai batrani, tocmai din cauza "nivelului de trai", ridicat, din punctul de vedere al politicienilor nostri...

In rest nimic. Nimic nou, sau mai degraba "Toate-s noi si vechi is toate."

Trist.
Foarte trist pentru ca nimeni nu face nimic in legatura cu asta; si e pacat.

P.S.: Sa nu crezi draga cititorule ca m-am referit la vreo urbe anume. Sunt multe orase care se potrivesc descrierii. Pot sa-ti dau multe exemple. Intreaba-ma, daca nu-ti vin in minte.

A.B.

Friday, July 6, 2007

Only the good die young....

Zilele trecute stateam de vorba cu un prieten si la un moment dat, discutia a ajuns la o intrebare: "De ce mor muzicienii buni de tineri?"
Si, chiar sunt interesat de parerile voastre pe tema asta.
Si, ca sa aveti un punct de plecare, va dau cateva nume:
Cliff Burton
Dimebag Darrell
Chuck Schuldiner
Bob Marley
Bon Scott
Frank Zappa... si lista ar putea continua...
R.I.P. people!!!

Si, sa ne aducem aminte si de oameni ca Jason Becker, de exemplu, care desi este inca in viata, este afecat de ALS si nu mai poate comunica decat prin intermediul ochilor... DE CE???

Friday, June 29, 2007

Battle of the bands in Regie: Maiden vs. Ghootza

In seara asta particip neintentionat la un battle of the bands. Adversarii sunt cei din camera alaturata. Totul a pronit de la dorinta mea pasnica dea asculta Iron Maiden, la un nivel civilizat, fara a intentiona sa deranjez pe nimeni... dar, socoteala de acasa nu se potriveste mereu cu cea din targ, asa ca bunii mei vecini au vrut sa ma acopere cu muzica lor si astfel, volumul in boxe a crescut din ce in ce mai mult din dorinta lor de a se face auziti si din dorinta mea de a-mi auzi muzica. Si acum, se aude o combinatie urata de Guta cu Maiden, Akon cu Danzig si Nelly Furtado cu Six Feet Under. Nu le cer mult decat putin bun simt. Daca vreti sa ascultati, mai intai invatati sa-i ascultati pe altii.

Mica mai e lumea...

Azi am avut placerea sa ma intalnesc cu o fosta colega din generala... Doamne de cand nu o mai vazusem. Erau vreo 5 ani pe putin. Si, desigur multe amintiri de depanat. Eh, si daca ar fi singura persoana pe care o intalnesc randomly prin Bucuresti. Acum vreo 2-3 saptamani, m-am intalnit cu un fost coleg de liceu, pe care nu-l mai vazusem de vreo 3 ani... apoi, altii si altii... pe care i-am intalnit sau urmeaza sa-i intalnesc... Si mai zici ca lumea e mica...

Thursday, June 28, 2007

Noaptea fara viata de noapte

Imi place sa ies in oras noaptea.
Imi place sa pierd noptile prin baruri si, spre ziua, pe la 4-5 sa plec la plimbare pe strazi si sa merg si sa merg, fara o destinatie precisa. E frumos, mai ales acum, vara cand nu iti vine sa iesi afara in soare, pentru ca esti pur si simplu sufocat de caldura; noaptea e cu totul altfel, strazile sunt pustii, zapuseala din timpul zilei dispare si totul este fain.
Nu stiu cine zice ca Bucurestiul nu doarme niciodata. Doarme... adanc. Dupa ora 12 noaptea, lumea incepe sa dispara foarte repede de strazi. Mai ales in centru. Acolo nu mai raman decat pestii de pe Magheru si "fetitele" lor, machiate si imbracate ca niste... curve. A... da, si cativa motociclisti care se bucura de traficul mult mai detensionat decat in restul zilei, si bineinteles cei care vor sa agate curvele, atragand atentia cu masinile lor aduse din Germania pe bani putini.
In rest... NIMIC. Localuri care se inchid dupa 3, lume prea grabita sa ajunga acasa, si strazi pustii... dar mie si prietenilor mei ne place. Asta e tot farmecul. Sa simti ca toata lumea e a ta, to feel like the ruler of the world, king of shadow, u.s.w. ca deja am inceput sa bat campii...
Noapte buna!

Saturday, June 23, 2007

Caldura mare (Caldura; mare)




A venit vara fratilor (si surorilor, care dupa cum va simtiti)!
E cald, (inca mai) e sesiune, incepe bacul, incep admiterile la facultati, e din ce mai "bine", sa tot traiesti... mai ales in bucuresti, mai ales in regie, mai ales la etajul 5 si, ca sa pun cireasa pe tort... sa-ti bata soarele in geam toata dupa-amiaza! E perfect! E o senzatie "extraordinara" sa te simti de parca s-ar fi mutat iadul in camera ta... Da, sunt unul dintre putinii fraieri care mai rezista aici, majoritatea au inceput sa plece acasa. Si cand mi-aduc aminte ca vroiam sa raman aici in timpul verii... Poate daca as fi facut asta, as fi ajuns in asa hal in cat as fi apasat cu mana pe o singura tasta, din cauza deshidratarii excesive. Dar, se poate si mai rau de atat. Nu ma plang, dar nici sa urlu de fericire nu-mi vine. Si cand ma gandesc la PC-ul meu care degaja atata caldura (procesorul are o temperatura relativ constanta de peste 55 de grade Celsius)... Nu ma mai mir ca e asa cald... Dar, vreau sa fie mai rece putin, sau, daca nu cer prea mult, VREAU LA MARE!!! Vreau la mare ca acolo nu ma deranjeaza caldura, acolo e naspa sa fie frig, dar e perfect sa fie cald. Vreau sa simt apa marii sa ma balacesc, sa scap de caldura. Sau daca nu la mare, macar oriunde se pot face activitati placute, la temperaturi normale.
Deocamdata, ma mai topesc o saptamana prin Bucurestiul nostru cel de toate zilele.

Tuesday, June 5, 2007

4 scuze si-un post de jale...

In primul rand. LA MULTI ANI! tuturor copiilor, ca de 1 iunie n-am apucat sa postez nimic.

In al doilea rand: felicitari organizatorilor Street Delivery. Ati facut o treaba excelenta!

In al treilea rand: Anunt cu surle si trambite deschiderea unui nou blog la care postez alaturi de un bun prieten: Goblin. Blogul acesta este scris cu scopul de a va amuza. Toate replicile sunt spontane si sunt scrise asa cum au fost auzite/scrise de "autorii" lor.
Puteti gasi blogul la urmatoarea adresa: http://oblongatasubversiva.blogspot.com.

In al patrulea rand...
Scuze celor 2-3 (3, in visele mele frumoase) care imi citeau blogul cu regularitate. Din motive tehnice foarte bine intemeiate nu am mai putut sa postez nimic.
Da, fratilor... Gogu, calculatorul meu si-a dat obstescul sfarsit in urma cu mai bine de o saptamana, si deocamdata nu am reusit sa-l resuscitez 100%, asa ca acum postez de la alt calculator, invadand intimitatea virtuala a altcuiva >:)
E rau sa nu ai calculator. Cel putin pentru mine. Trebuie sa recunosc cu mana pe inima ca avea dreptate unul din colegii mei de camera cand imi zicea "Ba, tu esti drogat. Fara calculator, ai muri." Ei bine, nu am murit (inca), dar... asa e: nu pot sa rezist mai mult de 2, hai, treaca de la mine, maxim 3 zile fara sa ma ating de calculator. Oricum, daca stiu ca are sa se intample asta pentru o perioada mai lunga de timp, incerc sa evit "sevrajul" prin cautarea unor alternative, gen calculatoarele prietenilor, sau... in cel mai rau caz, un i-caffe. Oricum... avea dreptate omu': fara calculator nu pot sa rezist. Am devenit un fel de virtual junkie... drogul este de natura cibernetica. Trebuie sa recunosc, ca mai degraba as sta in abstinenta cateva luni, decat sa stau departe de calculator cateva zile. Da, asa e... multi poate ma considera nebun, dar asa e... another junkie bites the dust.
Si nici nu va dati seama ce a fost in inima mea cand l-am vazut ca se stinge asa, dintr-o data... si n-a mai pornit. A doua zi... resuscitari, reanimari... operatii pe cord deschis... a treia zi... la fel... a patra zi... a dat semne de insanatosire, pana in dimineata zilei a 5-a... cand a crapat definitiv si irevocabil. Sa-i fie rasina usoara... in vecii vecilor, Alt-F4.
Sa speram ca urmatorul post va aparea in zilele urmatoare si ca va fi scris pe Gogu. Doamne ajuta!

Wednesday, May 23, 2007

Andrei vs. Andrei


sau Bogdan vs. Gheorghe

Aseara am ascultat (intr-un final) audiobook-ul lui Andrei Gheorghe - "Midnight Killer" si am avut un flashback despre clipele in care stateam si-l ascultam la radio. Da, trebuie sa recunosc... A.G. m-a influentat intr-un fel destul de placut. Mi-a influentat intr-o oarecare masura gandirea si felul de a privi lumea. Intr-adevar, chiar mi-a placut din totdeauna felul sau de a privi lucrurile. Si, trebuie sa mai recunosc ca atunci cand scriu unele post-uri pe blog, ma pun in pielea lui Gheorghe, si privesc lumea intr-o alta perspectiva. Oricum, nu vreau sa ma intelegeti acum gresit, nu vreau sa-l ridic in slavi pe Andrei Gheorghe. Sincer... Gheorghe nu ma mai impresioneaza acum. Mi se pare acum, foarte banal, poate ca acum, privind lumea prin alti ochi, o judec prin prisma mea, o viziune mult mai taioasa decat cea a lui A.G. Asa ca... peste cativa ani, o sa mai auzim din nou "13-14 cu Andrei", dar nu va mai fi Gheorghe, ci Bogdan.

"cea mai frumoasa viata de noapte e intre picioarele unei femei"- Andrei Gheorghe

A.B.

Friday, May 18, 2007

Bucharest Ring


Am nervi in ceea ce priveste felul in care a fost organizat circuitul de langa Casa Poporului. De ce? Pentru ca, au fost inchise traficului pietonal unele zone, asa, aiurea-n tramvai, la modul "hai sa mai punem un gard si aici, doar asa, ca sa fie". Si poate nu as fi fost atat de nervos daca un drum pe care il parcurgeam in maxim 10 minute, ieri seara l-am facut in aproape 30 de minute (de la statia de metrou Izvor, pana la Becker Brau). Ocolire dupa ocolire, ghidandu-ma doar dupa o busola imaginara (care indica directia berariei). Nu tu semn de ocolire, nu nimic... Just random walking... Ce-i drept era un semn care indica o ocolire pana la Piata Unirii. Doamne... Organizare excelenta, minutata, splendida, pacat ca lipseste cu desavarsire (ma refer aici, la indicarea traseeleor ocolitoare pt pietoni).

In rest... Doame ajuta sa iasa totul bine, ca doar omu' din greseli invata, si poate la anu' (si La multi ani) cand se va mai organiza urmatoarea cursa, totul va fi ok.

PS: Acum inteleg de ce se mai numeste si Bucharest Challenge. Pentru ca este o provocare pentru nervii pietonilor si ai soferilor din Bucuresti.

Wednesday, May 16, 2007

Beryl

Dupa ce v-am aratat in post-ul trecut ce "diferente" sunt intre Windows Vista si Mac OS X, acum va arat un window manager pentru Linux. Este vorba despre Beryl siadad, o interfata ce foloseste OpenGL.

Dar... destul cu introducerea...
Enjoy Beryl, in clipurile urmatoare:





Mai multe detalii despre Beryl, aici.

Microsoft vs. Apple

Sau Windows Vista vs. Mac OS X 10.4 (Tiger).
La prima vedere, total diferite, fara nici o legatura unul cu celalalt.
La o privire mai atenta, vedem ca ceea ce a facut Microsoft cu Vista, a fost facut de mult de catre Apple, si de fapt, Vista este o copie fidela a Mac OS X.
In contiunuare, va las sa urmariti un clip in care un jurnalist de la New York Times demonstreaza ca Vista e diferit de OS X.



Hmmm... sa-mi iau alt PC pt Vista? Neah... nu merita... mai bine-mi iau un MAC.

Bravo Bill! You rule... NOT!

Friday, May 11, 2007

Lawrence Ellison

Azi am primit un mail de la o housemousegirl cu un discurs al lui Lawrence Ellison, CEO Oracle, rostit in fata absolventilor de la Yale, si am fost uimit de ceea ce a afirmat, desi am oarece semne de suspiciune in privinta autenticitatii acestuia. Uitati discursul:

"Daca ma uit la voi nu vad nici un viitor fericit, nu vad nici un director proeminent. Acuma sigur
sunteti bulversati. Asta e normal. Totusi, va puteti
intreba, cum vin eu Larry Ellison, care n-am
terminat facultatea ca
sa va judec pe voi, studentii celei mai renumite facultati? Stati sa va explic.

Deoarece eu, Lawrence Ellison, al 2-lea cel mai
bogat om a planetei, am cazut la facultate si voi nu.
Deoarece Bill Gates, cel mai bogat om al planetei
a cazut la facultate si voi nu.
Deoarece Paul Allen, al 3-lea cel mai bogat om al
planetei a cazut la facultate si voi nu.
Si deoarece Michael Dell, care momentan este doar
pe locul 9, a cazut si el de la facultate si voi nu.
Si domnul respectiv este in ascensiune.
Acuma sunteti foarte bulversati. Si asta este
foarte normal.
Dati-mi voie sa va incurajez, n-ati terminat
degeaba facultatea si n-ati facut degeaba rost de o diploma.
N-ati pierdut 5 ani degeaba, ati invatat sa
munciti pentru bani putini, sa va faceti cunostinte
si sa faceti cunostinta (mai deaproape) cu cuvantul
TERAPIE.
Toate acestea sunt foarte utile.
O sa aiba lumea nevoie si de salahori ca voi.

O sa aveti nevoie de cunostinte, de programare la
terapie la un psiholog.
Fiindca voi n-ati cazut la facultate n-o sa fiti
niciodata printre primii 10 cei mai bogati oameni de
pe pamant. Si va trebui sa va impacati cu un salar
patetic de 200.000 dolari pe an, unde salariul il
veti primi de la un fost coleg de facultate care a
cazut la examene si a fost dat afara.
Acuma, probabil va ganditi daca mai e vreo
speranta pentru voi?
Nici o sansa. Voi sunteti deja pierduti. Deja
aveti creierul distrus in proportie foarte mare, irecuperabila.

Acu' ma adresez celor care inca nu au terminat
facultatea:
LASATI BALTA FACULTATEA, FACETI-VA BAGAJELE SI
PLECATI! Nu reveniti!
Indepliniti-va visurile! Fiindca sigur va spun ca
daca vi se distruge creierul veti disparea mai
repede de pe scena afacerilor, decat dispar eu acuma
de pe aceasta scena datorita agentilor de paza ....."
Dupa cum ziceam... am ceva suspiciuni in privinta veridicitatii acestui text, dar... ii dau dreptate intr-o oarecare masura omului... Oricum, nu vreau sa comentez prea mult acest subiect. Va las pe voi.

Thursday, May 10, 2007

YouTube Rocks

Poate va intrebati de ce zic asta? Ca doar are si YouTube bubele lui...
Eh, totul a inceput atunci cand aveam un chef "nebun" de munca si, am naufragiat pe YouTube si am dat si eu un search dupa un "music" and other random words... si am gasit tot felul de clipuri care mai de care mai mult sau mai putin dragute sau fun...

Unul dintre ele este cu trupa Si6ks (never heard; don't know; don't ask; don'care):




Clipul in sine este destul de fun... si cred ca trupetii respectivi au incercat sa arate ce inseamna sa gresesti in concert. Acum stateam si ma gandeam cum ar fi ca Metallica sa se ia la bataie pe scena pentru ca James a spus un cuvant gresit :)

Iar despre al doilea clip... va zic doar atat: daca tipu' ar fi vrut sa participe la "Megasztar" (varianta maghiara a "Megastarului", de la noi), sigur ar fi castigat (no opponents, no jury, just fear). No comment.

Mare-i gradina YouTube-ului, si (foarte) multi au sarit gardu'...

Ultimul clip este cu Jason Becker, pentru ca e timpul sa devenim seriosi, si sa ne delectam simturile cu muzica minunata a maestrului Becker:

Jason Becker rules...

Wednesday, May 9, 2007

Me, Myself & I


["Can I play with madness?" by andyguitar / Andu. Copyright 2007]

Stau intins in pat si ma uit pe tavanul alb al camerei. Poate de un alb mult prea curat pentru o camera din "zona rezidentiala" Regie. Si, incet, incet simt cum ma ridica o forta necunoscuta, desi sunt constient ca, fizic nu ma misc. Si ma ridica, si ma ridica, pana cand ajung sa ma uit la... mine, cel din pat. Si ma intreb, cu stupoare: "Oare cine e acea persoana? Oare chiar sunt eu? Sigur sunt eu?". Da, normal ca sunt eu, daca cel din pat seamana cu mine, ca doua picaturi de apa si nu este fratele meu geaman, din simplul motiv ca nu am asa ceva. Mi se pare ciudat... pentru ca nu seman cu cel ce cred ca sunt. Nu seman deloc. Ma cred bun, mare, ma simt in stare sa mut muntii din loc, dar nu e asa. Unde e oare acela care le spune semenilor lui sa nu faca discriminari pentru ca toti suntem oameni? Unde e oare acela care le zice celor care stau excesiv la servici sa nu mai faca asta, pentru ca viata trebuie traita? Unde e oare acela caruia ii place sa viseze, sa creada intr-o lume plina de idealuri, intr-o lume in care totul este cel putin ok, daca nu perfect? Oare unde e? Unde s-a dus? Unde e cel ce odata facea promisiuni care trebuiau sa tina pentru toata viata? Unde e?


Stiu prea bine unde. Este inchis in persoana care sta intinsa pe pat. Este vocea lui interioara, este cel ce ar vrea sa fie ce nu poate fi, dar si-ar dori cu ardoare. Este inchis in trupul acela... este inchis intr-o persoana care este in stare doar sa dea sfaturi, nu sa le si aplice. Trebuie sa convietuiasca cu acea persoana care zice ca nu trebuie sa stai la servici peste masura, ci trebuie sa-ti traiesti viata, desi el sta uneori poate mult prea mult acolo, chiar daca e vorba doar de un part-time, fara program fix. Este in acea persoana care afirma ca toti suntem oameni, dar il incearca oarece sentimente de rasism si xenofobie. Este inchis in cel caruia ii place sa viseze, pana cade, si odata ajuns jos, ia lucrurile asa cum sunt, doar pentru a se putea ridica, pentru a putea renaste din propria cenusa, ca o pasare Phoenix care renaste iar si iar, si poate, cu fiecare reincarnare devine (putin) mai rau, si care zboara din ce in ce mai aproape de pamant, pana cand intr-o zi nu se va mai ridica si va ramane acolo, in lumea reala, pe care o detesta si o adora in acelasi timp. Este cel ce pare dur, doar ca sa ascunda cine este cu adevarat. Este cel caruia nu prea-i pasa de sine, desi e constient ca doar propria lui persoana ii va fi alaturi pana in ultima clipa. Este exact ce nu vrea sa fie, si ce nu-si doreste sa fie, nici macar in vise sau la betie. Este tot ce nu-si putea inchipui ca ar putea fi. Si nu vrea asta... este in proces cu sine si nu vrea decat sa castige, sa se elibereze din inchisoarea in care se tine singur prizonier: propria sa persoana. Singura lui modalitate de a iesi la iveala se gaseste in acest blog, pe care, foarte inspirat l-a denumit "Voice of silence no more", pentru ca persoana din interior vrea sa iasa la suprafata, vrea sa se faca auzita, vrea sa tipe, sa urle si sa se dezica de sine. Poate intr-o zi chiar va reusi sa faca asta, desi, va mai trece ceva timp pana se va intampla asta.


"Would you mind if I killed you?
Would you mind if I tried to?"


(Within Temptation - "What have you done")

Sunday, May 6, 2007

Tristeti provinciale

[picture: "Last night, my town was blue" by Edu-Edu .All rights reserved]


Week-end-ul asta am fost in Braila, si la invitatia unui prieten, am iesit in oras sa mai stam la un pahar de vorba... Toate bune si frumoase pana aici, numai ca, in drum spre locul unde am stat "de vorbe", am vazut o priveliste de care ma dezobisnuisem. O multime pestrita de tineri, care mai de care mai "cu valoare", etalandu-si "noile achizitii" in materie de "gagici", sau cautand unele noi, tot acest proces, desfasurandu-se intr-o miscare relativ circulara, pe un drum de vreo 1km. Ce-i drept, pe vremea cand stateam in Braila, nu mi se parea asa de ciudat, pentru ca era o priveliste pe care o vedeam in fiecare seara cand ma intalneam cu prietenii, dar acum, devenind un fel de outsider, imaginea mi s-a parut si mai grotesca decat o consideram odata. Apoi, pe un traseu, de-o idee mai lung, defilau cei care aveau masina (mai mult sau mai putin noua si mai mult sau mai putin buna), acelasi drum, parcurs de sute de ori, poate, poate ii va remarca ceva.
Odata ajuns la terasa unde obisnuiam sa stau vara trecuta, din simplul motiv ca era bere ieftina si oameni fara atatea fite. Anul asta, am observat o schimbare in look-ul terasei: un colt al acesteia fusese amenajat in asa fel incat sarea in ochi prin "luxul sau"(canapele si scaune din ceva ce vroia sa fie piele, la fel cum se intalnesc in cluburi), asta in timp ce restul locului isi pastrase mesele si scaunele din lemn, care nu fusesera (inca) sterse de praf. Adica, la mesele de lemn stateau oamenii normali, iar la "locul pentru mafioti", cum i-a zis prietenul meu, stateau cei care aveau bani de la mamica si de la taticu', si deci isi permiteau sa se "rupa-n figuri", in stilul lor caracteristic.

Daca in centrul orasului, domnea opulenta, cu cat te indepartai de acea zona, cu atat papagalii se transformau in cocalari care erau foarte "binevoitori" daca ii atingeai din greseala (mai stii, poate le luai vopseaua :) ).

Povestea mea se termina brusc aici, lasandu-mi un gust amar, deoarece ma gandesc la istoria orasului si la felul cum erau oamenii altadata (cu mai mult bun simt), iar prezentul nu mai reflecta aproape nimic din ce a fost odata.

Wednesday, May 2, 2007

Robot people



De ceva vreme am observat ca in societatea in care traim a aparut o noua specie: "Robot People". Ce sunt acesti "Robot People"? A... nu dragilor, nu va ganditi ca au aparut printre noi roboti umanoizi; nu, nici decum... E vorba de acei oameni, care traiesc dupa un algoritm simplu: acasa - job - acasa. Va intrebati si voi ca si mine, de ce fac asta? Pentru ca acesti oameni traiesc doar sub semnul banului. A avea bani a devenit scopul lor in viata, indiferent de riscurile pe care acest lucru le implica. Nu mai au viata privata, nu mai conteaza ca au uitat de prieteni, nu mai conteaza ca uneori trec peste valorile morale, absolut nimic nu mai conteaza pentru ei, in afara dorintei de a avea bani. Banul a devenit un zeu pentru ei, si din aceasta cauza au uitat un fapt simplu: banii nu aduc fericirea. Nu mai conteaza ca la 35 de ani arata ca la 60, pentru ca, sa recunoastem, stresul isi spune cuvantul... si, dupa cum zicea Patrick Andre de Hillerin in editorialul "Lasa-i sa te sinucida"

"Deci castigi bine. Ma rog, foarte bine. Ziceam doar ca un salariu confidential inseamna, mai nou, un salariu bun... Stiu ca ai masina de la serviciu, ai laptop, ai telefon. Dar mai stii cand ai vazut ultima data alta lumina decat cea de neon? Cam inainte de angajare, nu? Misto, ce sa zic!"

Tragic, ce pot sa zic... Get a life people!

Tuesday, May 1, 2007

1 Mai alfel (partea a II-a)


[foto: Bogdan Stamatin/NewsIn FOTO (toate drepturile rezervate)]

Astazi a fost (si inca mai e) 1 Mai. Prilej de sarbatoare pentru toti, de la mic la mare, pentru ca a fost zi libera. Toate bune si frumoase dupa cum e obiceiul la noi: bere, mici, plimbari la munte si la mare.

Totusi, uitandu-ma pe NewsIn.ro, un titlu mi-a atras atentia: "Românii, scoşi în stradă de PSD cu patru mici şi o bere" si, impins de curiozitate, am dat un click pe link-ul respectiv, mare mi-a fost mirarea si tare m-a scarbit ce am citit. Dragutii de pesedisti au transformat ziua de 1 Mai intr-o zi de circ politic, organizand in parcul Izvor un miting anti-Basescu si, pentru a fi siguri ca vine lumea la manifestare, le-au promis oamenilor mici si bere (un eveniment marca Vanghelie, desigur). Dar, cum era de asteptat, "...unii dintre ei încă mai cautau locul de unde sa ia tichetele pentru mici si bere", spre dezamagirea amfitrionului Vanghelie care, la un moment dat, i-a rugat pe participanti "sa lase macar de 1 Mai berea si micii si sa asculte discursurile".

Ce pot sa zic... un alt eveniment PSD, din ciclul "hai sa facem politica si baie de multime", o dovada a faptului ca nu te poti face popular cu mici, bere, tricouri si sepcute. Jenant!

Sunday, April 29, 2007

Statuile


De fiecare data cand ma urc intr-un mijloc de transport in comun (fie el subteran sau terestru), ma izbesc de un val de nesimtire din partea celorlalti calatori. In special e vorba de acele persoane care se posteaza in fata usii, pentru a fi siguri ca au timp sa coboare. Si, intr-adevar, oamenii isi propun sa stea acolo in ciuda faptului ca statia unde trebuie sa coboare este tocmai la celalalt capat al orasului. Unde mai pui ca multi dintre ei stau acolo nemiscati, ca niste statui, ignorandu-i pe ceilalti calatori.

Ieri asteptam metroul la "Semanatoarea". Ora era trecuta de pranz si cu toate acestea, era neasteptat de multa lume pe peron (chiar daca trenul intarziase). Intr-un final ajunge in statie garnitura de metrou, cu viteza melcului si se deschid usile... lumea, se inghesuie sa intre, iar la usa in fata careia ma asezasem, am observat ca accesul se facea numai pe jumatate din spatiul usii, deoarece, cealalta jumatate era ocupata de una din aceste "statui", care, a devenit iritata cand am rugat-o sa se dea la o parte, ca sa putem urca cu totii...

Si cazurile de genul asta nu sunt singulare. Imi aduc aminte ca in prima zi a festivalului B-EST , am fost trebuit sa fug de la Marriott (unde se desfasura conferinta de presa a lui Nikita Mikhalkov) la Scala pentru a pune la punct ultimele detalii ("ostilitatile" la Scala incepeau la ora 19.00, iar eu am ajuns acolo la 18.30 si mi-au trebuit vreo 5 minute ca sa intru in cinematograf din cauza multimii care statea acolo nemiscata, cu toate ca le aratam ecusonul pe care scria mare "STAFF").

In continuare sper sa se intample o minune si sa scape toti de spiritul asta de stana de piatra, si, desigur de spiritul de turma...

Pana atunci, ne straduim sa supravietuim...