Azi m-am intalnit pe strada cu un Emo. Look-ul caracteristic, atitudinea deprimata si ochii tristi. Vroia o tigare. Nu aveam de unde sa-i dau. Mi-a placut ca mi s-a adresat cat se poate de politicos, desi, sincer, nu ma asteptam sa se intample astea.
Pana sa-l intalnesc, mi se pareau niste papagali. Dar, stateam si ma gandesc, nu e chiar asa. Sunt tineri care se afla la varsta aia la care li se pare ca toata lumea este intoarsa impotriva lor, pentru care viitorul nu inseamna nimic. Acum imi pare rau ca-i judecam. Acesti oameni(sau cel putin o parte din ei) nu ar trebui judecati. Sunt asa din lipsa de comunicare. Pentru ca nu au cu cine vorbi, pentru ca nu-i intelege nimeni de ce sunt asa. Pentru ca multi ii considera niste ciudati. Acesti copii ar trebui trimisi la un psiholog pentru ca, din cate am observat ca sunt foarte inchisi in sine si nici nu au personalitati individualizate. Ei au facut din a fi trist si deprimat un stil de viata si, nu mi se pare normal. Multi dintre noi am trecut printr-o perioada din asta in care ni se parea ca toti si toate sunt impotriva noastra si ca toate ne mergeau pe dos, dar, am reusit sa o depasim.
Unii dintre ei, din cate am observat sunt deschisi la dialog si, am putea, discutand cu ei "sa-i aducem la normalitate". Nu zice nimeni ca trebuie sa facem asta, zic doar ca ar fi bine pentru ei, sa le spunem cum am reusit sa depasim perioada dificila. Nimeni nu zice ca va fi usor, dar "pana si cel mai lung drum incepe cu un pas".
A.B.
Pana sa-l intalnesc, mi se pareau niste papagali. Dar, stateam si ma gandesc, nu e chiar asa. Sunt tineri care se afla la varsta aia la care li se pare ca toata lumea este intoarsa impotriva lor, pentru care viitorul nu inseamna nimic. Acum imi pare rau ca-i judecam. Acesti oameni(sau cel putin o parte din ei) nu ar trebui judecati. Sunt asa din lipsa de comunicare. Pentru ca nu au cu cine vorbi, pentru ca nu-i intelege nimeni de ce sunt asa. Pentru ca multi ii considera niste ciudati. Acesti copii ar trebui trimisi la un psiholog pentru ca, din cate am observat ca sunt foarte inchisi in sine si nici nu au personalitati individualizate. Ei au facut din a fi trist si deprimat un stil de viata si, nu mi se pare normal. Multi dintre noi am trecut printr-o perioada din asta in care ni se parea ca toti si toate sunt impotriva noastra si ca toate ne mergeau pe dos, dar, am reusit sa o depasim.
Unii dintre ei, din cate am observat sunt deschisi la dialog si, am putea, discutand cu ei "sa-i aducem la normalitate". Nu zice nimeni ca trebuie sa facem asta, zic doar ca ar fi bine pentru ei, sa le spunem cum am reusit sa depasim perioada dificila. Nimeni nu zice ca va fi usor, dar "pana si cel mai lung drum incepe cu un pas".
A.B.
2 comentarii:
Oamenii ăştia îşi fac singuri probleme. Eu nu sunt deloc de acord cu ei. Deşi nici eu nu sunt un „petrecăreţ” sau aşa ceva, ştiu că viaţa e frumoasă şi trebuie trăită cu zâmbetul pe buze (that was gay).
E înălţător să vezi pe unii de care viaţa îşi bate joc cum încă mai au puterea să zâmbească şi e patetic să vezi plozi care nu au tânjit vreodată după ceva cum se plâng că nu îi înţelege nimeni. Sigur, de obicei sunt politicoşi şi non-violenţi, dar ar trebui să înţeleagă că înainte de a te găsi alţii interesant trebuie să îţi găseşti singur echilibrul.
e o diferenta intre acei "emo kids"(sa zicem)care cred in respectivul trend cultural (si acestia sunt depresivi prin natura, si nu din cauza acestui curent - probabil ca se regasesc in el, cum altii se regasesc in alte cercuri culturale), si cei care pretind ca sunt astfel ca se se integreze intr-un cerc social (iar acestia sunt parodiati peste tot pe internet si nu numai).
hm...sa-i aducem la normalitate? nu mi se pare corect, pentru ca fiecare are standardele lui de "normalitate"...sa schimbam impresii poate, dar sa le aratam ca gresesc prin ceea ce sunt, asta mi se pare eronat...(aici este vorba de cei autentici).
Post a Comment