Me, Myself & I

["Can I play with madness?" by andyguitar / Andu. Copyright 2007]

Stau intins in pat si ma uit pe tavanul alb al camerei. Poate de un alb mult prea curat pentru o camera din "zona rezidentiala" Regie. Si, incet, incet simt cum ma ridica o forta necunoscuta, desi sunt constient ca, fizic nu ma misc. Si ma ridica, si ma ridica, pana cand ajung sa ma uit la... mine, cel din pat. Si ma intreb, cu stupoare: "Oare cine e acea persoana? Oare chiar sunt eu? Sigur sunt eu?". Da, normal ca sunt eu, daca cel din pat seamana cu mine, ca doua picaturi de apa si nu este fratele meu geaman, din simplul motiv ca nu am asa ceva. Mi se pare ciudat... pentru ca nu seman cu cel ce cred ca sunt. Nu seman deloc. Ma cred bun, mare, ma simt in stare sa mut muntii din loc, dar nu e asa. Unde e oare acela care le spune semenilor lui sa nu faca discriminari pentru ca toti suntem oameni? Unde e oare acela care le zice celor care stau excesiv la servici sa nu mai faca asta, pentru ca viata trebuie traita? Unde e oare acela caruia ii place sa viseze, sa creada intr-o lume plina de idealuri, intr-o lume in care totul este cel putin ok, daca nu perfect? Oare unde e? Unde s-a dus? Unde e cel ce odata facea promisiuni care trebuiau sa tina pentru toata viata? Unde e?

Stiu prea bine unde. Este inchis in persoana care sta intinsa pe pat. Este vocea lui interioara, este cel ce ar vrea sa fie ce nu poate fi, dar si-ar dori cu ardoare. Este inchis in trupul acela... este inchis intr-o persoana care este in stare doar sa dea sfaturi, nu sa le si aplice. Trebuie sa convietuiasca cu acea persoana care zice ca nu trebuie sa stai la servici peste masura, ci trebuie sa-ti traiesti viata, desi el sta uneori poate mult prea mult acolo, chiar daca e vorba doar de un part-time, fara program fix. Este in acea persoana care afirma ca toti suntem oameni, dar il incearca oarece sentimente de rasism si xenofobie. Este inchis in cel caruia ii place sa viseze, pana cade, si odata ajuns jos, ia lucrurile asa cum sunt, doar pentru a se putea ridica, pentru a putea renaste din propria cenusa, ca o pasare Phoenix care renaste iar si iar, si poate, cu fiecare reincarnare devine (putin) mai rau, si care zboara din ce in ce mai aproape de pamant, pana cand intr-o zi nu se va mai ridica si va ramane acolo, in lumea reala, pe care o detesta si o adora in acelasi timp. Este cel ce pare dur, doar ca sa ascunda cine este cu adevarat. Este cel caruia nu prea-i pasa de sine, desi e constient ca doar propria lui persoana ii va fi alaturi pana in ultima clipa. Este exact ce nu vrea sa fie, si ce nu-si doreste sa fie, nici macar in vise sau la betie. Este tot ce nu-si putea inchipui ca ar putea fi. Si nu vrea asta... este in proces cu sine si nu vrea decat sa castige, sa se elibereze din inchisoarea in care se tine singur prizonier: propria sa persoana. Singura lui modalitate de a iesi la iveala se gaseste in acest blog, pe care, foarte inspirat l-a denumit "Voice of silence no more", pentru ca persoana din interior vrea sa iasa la suprafata, vrea sa se faca auzita, vrea sa tipe, sa urle si sa se dezica de sine. Poate intr-o zi chiar va reusi sa faca asta, desi, va mai trece ceva timp pana se va intampla asta.

"Would you mind if I killed you?

Would you mind if I tried to?"

(Within Temptation - "What have you done")