O alta dovada de nesimtire

Inspirati adanc... si urmariti filmuletul urmator:

Imaginile vorbesc de la sine, atat despre incompetenta militienilor, care, in loc sa-si faca treaba asa cum trebuie cand au legea de partea lor, actioneaza "cu manusi", cat si despre nesimtirea unora dintre noi, care odata ce pun mana pe bani, le creste exponential cantitatea de "tupeu la purtator".

(Gasit pe blogul lui Serban Huidu)

La multi ani...

...dragi incompetenti, er... politisti romani, care nu sunteti in stare sa rezolve cazul Elodia (azi se implineste un an de cand a disparut avocata).

De fapt, incompetenta politiei si justitiei romane...

Adica nu sunt ei in stare sa prinda pe unii asupra carora exista dovezi clare, d'apai sa gaseasca pe cineva-n caru' cu fan?

Oricum...cel mai fericit pe tema asta e Dan Diaconescu, pentru ca are si el subiect de emisiune...

Gip, suv, off-roader, s.a.m.d.

Nu am priceput niciodata logica: de ce sa-ti iei ditamai camionu' pe care sa-l conduci zi de zi prin minunatia asta de trafic din Bucuresti? Ce rost are sa-ti iei masina in Bucuresti daca nu stii sa conduci cum trebuie?

De ce oare femeile se simt mai in siguranta daca sunt la volanul unei caramizi d'astea? Ca daca te uiti, in 70% din suv-urile de pe strada, la volan se afla o tipa (blonda de multe ori) slabuta si care arata mai mult decat penibil in masina respectiva, deoarece raportul dintre dimensiunea ea si dimensiunea masinii este net in favoarea mormanului de tabla motorizat.

Daca as fi dealer de masini intr-o societate ideala, as vinde clientilor doar autovehicule in care sa arate bine dpdv al rapoartelor dimensionale... adica: esti o tipa de 1.60 si 50 de kg? atunci ia de la tata un smart fortwo, a... esti un tip la 1.80-1.90 si vreo 80-100 kg? da? eh... ia un suv de aici...

Sunt de parere ca masina ar trebui cumparata ca si o haina... adica... daca vrei sa nu te faci de ras, nu-ti iei un tricou cu 7 numere mai mare sau decat marimea ta... ca o sa arati penibil, ca o sa rada si curcile de tine cand te vor vedea imbracat asa... Acelasi lucru se aplica la masina... adica nu vi se pare penibil sa vezi un tip de vreo 1.90 si 120 de kg conducand un fortwo?

Oricum la ce trafic e in Bucuresti, mai bine nu-ti iei SUV... mai bine iei metroul :D

Si... o alta intrebare mareata: de ce sa-ti iei o masina de teren, daca tu o sa te deplasezi doar de acasa pana la servici si retur, prin oras? De ce ti-ai lua asa ceva, daca nu ai scoate-o niciodata pe off-road? Mi se pare o tortura aplicata masinii respective.... e ca si cum ai sta in sahara si ti-ai lua un huski... e cam aceeasi chestiune... dar... deh... masinile nu se pot exprima... ca daca ar fi putut schita vreun sunet inteligibil... multe ar fi scheunat ca un caine batut de stapan...

Blogging sucks!

Eh da... blogging-ul e nașpa. E nașpa pentru că în ziua de azi e la modă să ai blog. E la modă să scrii (de multe ori) 'enșpe mii de post-uri pe zi, chiar dacă tu nu ai nimic de transmis, efectiv; contează că scrii, contează că se găsesc oameni care să (te) citească, că se găsesc oameni care să comenteze ce ai scris tu acolo...

Blogging-ul e nașpa pentru că un blog în ziua de azi trebuie să fie actualizat (cel puțin) zilnic... dar ce te faci când nu ai timp/chef/idei???

Blogging-ul e nașpa, pentru că, asemenea oricărui fenomen care a ajuns accesibil maselor, a deviat de la forma pe care a avut-o inițial (să vorbim chiar de o involuție în acest caz?).

Iar, în final...
3 motive pentru care NU sunt blogger:

1. NU scriu un blog, doar îmi exprim din an în paște ideile (și nu am pretenția să le citească cineva; oricum, mulțumesc celor care mai citesc ce scriu)
2. NU particip la diverse întruniri/dezbateri/concursuri (whatever) cu/între/despre bloggeri
3. NU fac update-uri regulate la această pagină (voice of silence no more), așa cum face orice blogger care se respectă

Țara noastră-i țara noastră...

Sunt foarte intrigat de ce se întamplă în Italia. De manifestațiile anti-români. De dorința italienilor de a ne da afară pe ușa din dos, de parcă am fi cei mai josnici oameni de pe pământ. De parcă atunci când ar spune român, ar zice "cei mai de nimic oameni de pe pământ". Mă doare când văd cu câtă scârbă suntem tratați din cauza țiganilor care au ajuns acolo și s-au apucat de tot felul de lucruri foarte necurate, și, bineînțeles, că italienii i-au asociat cu românii, că deh, de acolo au emigrat (să nu zic "au zburat"); pentru că pe pașapoartele lor scrie ROMÂNIA.

Să fie clar, RROMII NU SUNT TOT AIA CU ROMÂNII.

Ar trebui să facem ceva cu țiganii, să nu mai păteze imganiea României în lume. O situație ca cea din Italia este inacceptabilă.


P.S.: Nu sunt rasist, poate am folosit o exprimare dură, dar nu mi se pare normală situația aceasta.

(Nu) am fost la SIAB...

...şi nu îmi pare (prea) rău.

Din păcate, nu am reuşit să ajung la SIAB (Salonul Internaţional Auto Bucureşti), dar, mulţumită Internetului am văzut mare parte din ce era de văzut. Şi totuşi, azi-dimineaţă am văzut la ştiri ceva care m-a bucurat şi m-a întristat în acelaşi timp.

Unii dintre cei care au vizitat expoziţia respectivă, nu s-au mulţumit doar cu a admira maşinile expuse. Au ţinut morţiş să rămână cu o amintire de pe urma vizitei. Aşa că mulţi dintre expozanţi, atunci când au tras linie, au constatat că tapiţeriile sunt arse/găurite, brichetele de la maşini lipsesc cu desăvârşire, iar în unele părţi, au fost furate chiar şi covoraşele din maşini iar de la Bentley (carea aveau maşinile împrejmuite, au constatat că le lipseşte un număr de înmatriculare).

Astăzi, în maşină, în drum spre Bucureşti stăteam şi mă gândeam la profilul celor care s-au dus la SIAB să fure câte o "amintire".

1. Au o gândire de genul: "dacă tot nu-mi permit să o cumpăr, de ce să nu o stric?"
2. Sunt posesori de Dacii "tunate" (de la ploaie, probabil), cu spoilere de carton şi logo de Renault (şi un AMG pe lângă sigla constructorului francez) şi cred că dacă pun o brichetă de BMW, de exemplu, sau un covoraş de Lamborghini, vor face mai multă impresie în faţa pipiţelor lor.
3. Au un IQ total, inifinit mai mic decât o curcă beată.
4. Nesimtirea e ceva la fel de firesc cum e bunul simţ la mulţi dintre noi.

Păcat că există astfel de specimene, şi mai păcat că nu au cum să se ia măsuri împotriva lor.

11 septembrie

Astăzi e 11 septembrie. Se împlinesc 6 ani de la tragicele atentate de la "World Trade Center". Imaginile de atunci încă mai trezesc amintiri în sufletele celor care au trăit acele evenimente în direct, fie în New York, fie în faţa micilor ecrane.

Groază, teroare, disperare. Un cumul de sentimente ce se putea citi pe feţele tuturor celor care au trăit tragedia pe viu. Imaginile de atunci contiună să şocheze opinia publică, cu atât mai mult cu cât nimeni nu înţelege de ce. De ce au trebuit să moară atâţia oameni, pentru ce au murit ei? Pentru o cauză care nu era a lor şi pe care cei rămaşi în viaţă nu o înţeleg. Atacurile sunt în sine sunt un mister. Unii afirmă că ar fi doar o conspiraţie a regimului Bush, alţii susţin că ar fi fost organitzate de terorişti adevăraţi.

Dacă ar fi o înscenare atunci mă întreb: oare chiar se merită pentru petrol să ucizi atâţia oameni? Oare vieţile pierdute în urma atentatelor şi a războiului ce a urmat (şi se desfăşoară în continuare) valorează mai puţin decât un puţ de petrol? Nu cred. Fiinţele umane nu au preţ (după cum zicea o campanie de pe la noi).

De ce să fie americanii conduşi de un dobitoc însetat de putere şi dornic de război? De ce acest individ îi atrage în războiul său meschin şi pe alţii care nu au nicio treabă cu acea cauză "nobilă". Oare chiar este necesar acest război al nimănui, în fond?

"Câţi mai au de murit, ca s-aflăm în sfârşit, că oameni prea mulţi au murit? / Răspunsul prieteni, e vânare de vânt"

Pentru final vă las să vă delectaţi cu un fragment din Fredo and Pid'jin, o aluzie "fină" la George W. Bush.

Toate drepturile rezervate autorilor; http://pidjin.net

Restul comic-ului îl găsiţi aici.

Relaţii bolnăvicioase

Iubirea a fost descrisă în versuri de poeţi, cântată de trubaduri, şi simţită pe propria piele de toţi. "Oamenii sunt făcuţi pentru iubire" (Holograf) şi nimeni nu poate nega asta. Dupa cum zicea Emily Dickinson, "iubirea este tot ce ştim despre rai şi tot ce trebuie să ştim despre iad". Nimeni nu poate spune cum apare iubirea, pentru că acest moment nu poate fi definit în timp. O iubire poate dura o saptamana, o luna, un an... o clipa. Iubirea este frumoasă, dar depinde foarte mult cum şi de ce iubim, dar mai ales PE CINE iubim.

De multe ori se întâmplă să ne îndragostim de cine nu trebuie şi nu pentru că ar avea ceva deosebit faţă de ceilalţi, ci pentru că în clipa ACEEA ai văzut ceva la acea persoană. Nu avem ochi decât pentru ea. Ceilalţi nu mai există. Nu contează ce-ţi zic prietenii sau familia în legătură cu ea. Tu o iubesti şi ai fi în stare să treci peste toate obstacolele pentru voi. Ce contează că ai uitat de prieteni? Ce contează că staţi clipă de clipă alături, încât, uneori te întrebi de când nu ai mai trecut pe acasă?

Dupa cum spunea si Alifantis: “Eu, umbra aceasta pe care/ O semeni în sufletul meu/ Cu mila si trista mirare/ Voi duce-o cu mine mereu...”

Totusi, în aceasta atmosferă de calm şi armonie, la un moment dat, totul se duce de râpă şi te întrebi cine e de vină? Poate toamna, sau poate incidentele din ultimul timp.

Stau uneori, şi mă uit la “milioanele” de cupluri care-mi trec prin faţă, aproape zilnic, şi mă întreb câte şi-au găsit echilibrul, astfel încât în momentul în care unul din parteneri ridică tonul, celălalt să nu riposteze cu "sfânta cratiţă" fix dupa ceafă. :D (după caz se pot folosi şi alte obiecte contondente în funcţie de creativitatea şi imaginaţia diverşilor parteneri).

Acum, stau şi mă întreb ce e în capul tinerelor domnişoare (da, da, ştiu, ăsta e genul de clişeu pentru care mi-aş lua şi eu o "sfanta cratiţă" fix dupa ceafă), care se lanseaza ca din avion asupra primului specimen porcinian. Şi apoi mă gândesc la coada de specimene, de treabă şi responsabile care sunt ignorate fără doar şi poate. Imediat după asta apar şi inevitabilele post-uri pe bloguri de genul "I’m so sad cuz he’s not that prince from the fairytales" şi uite aşa se duc pe apa sâmbetei toate planurile de săptămâni, weekenduri şi seri “hugable-lovable”.

Da, domnişoară, ştiu că te-ai imaginat cu zâmbetul ăla radiant pe buze (şi de data asta nu de la gloss-ul de la Chanel) iar acum tot ce faci e să comanzi camioane întregi cu serveţele ('cuz you afford it după ce ai economisit toate acele cine romantice pe care vi le-aţi promis). Asta mă duce cu gândul la un sfat pe care mi l-a dat un prieten, acum ceva vreme: "Better single, măi, fată că dup-aia nu mai raţionezi şi te duci pe ...(ma abtin sa folosesc cuvinte obsecene :P )". He was damn right că, uite, după prima secundă în care-l vezi în jeanşii ăia mişto de “X” firmă, au loc jocuri aviatice cu fluturaşi în stomăcelul tău şi adio raţionat. Sau, mă rog, "raţionatul" ăsta se rezumă la intrebari copilăreşti de genul "Dacă nu a clipit 5 secunde cât m-a privit oare e completely love struck with me?". Şi, permite-mi să-ţi zic de ce nu a clipit, nu ca să-i rămână imaginea ta fixată pe retină, ci pur şi simplu ăsta e un automatism tampit (nu e cel mai relevant exemplu dar înţelegeţi voi unde vreau să ajung...).

În concluzie, data viitoare deschide ochii bine, oricine ai fi, şi poate dup-aia nu te vei mai chinui cu întrebări de genul: "De ce? Pentru cine? Cu ce am greşit? ş.a.m.d.". Sau, cu alte cuvinte, deschideţi ochii înainte de a vă îndrăgosti.

Post scris împreună cu Adriana. Orice asemănare cu persoane reale este pur întamplătoare.

Pe santier...

...sau mai degraba in santier, pentru ca tot orasul e un santier in plina desfasurare.

Oriunde te uiti vezi numai schele, muncitori, sapaturi si constructii neterminate. Mereu se gaseste cate ceva de facut: mai o strada de carpit, mai o cladire de renovat/construit. Lucrari peste lucrari, lucrari peste nervii mei, peste nervii tai, peste nervii soferilor, peste nervii tuturor. Mai putin ai celor care fac lucrarile. Pentru ca nu se grabesc sa termine cat mai repede. "Las' dom'le ca avem timp" si uite-asa leafa merge, si ei "in lopata se sprijina cu spor, pentru-al constructiei mers usor", nu conteaza ca se apropie termenul limita, ca, oricum, se poate prelungi ca doar e lucrare de importanta nationala.
Ce daca in zona podului de la Grozavesti se cricula greu? Nu conteaza... Hai sa construim un pasaj. Ce daca sos. Stefan cel Mare era relativ ok? Hai sa ingropam niste cabluri, sa schimbam niste sine si sa decopertam o parte din carosabil. Hai sa ne facem ca avem treaba. Important e sa se vada ca lucram.
Nu conteaza calitatea, conteaza impresia (artistica?!). Asta se vede peste tot, in special in cazurile de genul: strada reparata acum 2 saptamani, are nevoie de reparatii capitale, din nou; sau la muncitorii care toarna beton atunci cand ploua. Si dupa aia ne miram de ce au rezistat lurcarile atat de putin si, mai ales, unde sunt banii nostri care sunt luati cu japca din atatea taxe si impozite.

"Aici sunt banii dumneavoastra" (ca sa citez un slogan mai vechi)

Cu bara-n canal

Ma uitam azi printr-un ziar central si vad un titlu de senzatie: "Semifinala concursului Bara la Bara". Wow ma gandeam... un concurs cu masini (vazusesm la Antena 1 ceva de genul asta), trebuie sa fie interesant.

Cand, citesc mai jos si... ce-mi vad ochii: este vorba despre un concurs de... striptease. Chiar nu credeam ca or sa-mi vada ochii o asemenea chestie la TV. Mi se pare exagerat sa faci un concurs dupa cum iti tuna mintea, pe o tema care, personal, nu mi se pare potrivita. Stau si ma intreb cat curaj iti trebuie ca sa te dezbraci in fata a mii de oameni, doar pentru a castiga cateva mii de euro intr-o trupa de gen. Mi se pare un pic cam deplasat, avand in vedere ca Romania nu a scapat inca de mentalitatea comunista care presupune printre altele sexualitatea ca fiind un subiect tabu. Dar, pentru o televiziune de canal, merge sa arati niste tate la TV, doar de dragul raitingului, pentru ca stim cu totii ca in ziua de azi, sexul vinde al naibii de bine, oricat de prost ar fi "produsul" vizat.

Screw Ze Universe

Asta par sa spuna cei care sunt alesi de natiune sa ii reprezinte interesele si sa se opuna incalzirii globale. Vorbele sunt pompoase, frumoase si suna bine, dar numai atat. E plina lumea de genul astea de oameni care se pricep numai sa latre, sa pupe-n fund si sa se bata cu pumnii in piept pentru realizari care nu le apartin; da, si, desigur sa promita si sa minta, fara nici cea mai mica urma de rusine. Mi-e lehamite sa-i vad. Toti croiti dupa aceleasi tipare, fie in costume nou-noute aranjate, calcate, ca "sa dea bine" in ochii celor care fie ca vor fie ca nu trebuie sa asculte aberatiile lor.

"Da domnilor, trebuie sa rezolvam problema incalzirii globale, sa eradicam sursele care contribuie la distrugerea planetei noastre mult iubite, Terra, casa noastra, singura planeta din sistemul solar pe care exista viata. Da! Trebuie sa o salvam, sa avem grija de ea! Trebuie sa salvam bietele animalute care sunt in primejdie, trebuie sa ocrotim speciile, trebuie sa avem grija de noi, oamenii, fiinte superioare, fara de care nu ar fi existat multe lucruri din ziua de azi!"
Fix praf in ochi. Doar vorbe goale. Nimic pus in practica. De fapt imaginea care o vedem in spatele acestor declaratii demagogice este una total opusa. Nici cel mai optimist om nu ar putea sa vada realitatea apropiata de ceea ce ne zic ei.

In spatele vorbelor lor se ascunde doar un "Screw Ze Planet, Screw Ze Universe, All for Us!!!"

Gadgetz 2

Dupa cum v-am promis, urma sa scriu despre playerele mp3.

La inceput a fost iPod

O initiativa laudabila, venita din partea Apple. A fost lansat la sfarsitul lui octombrie 2001, intr-o conjunctura cum nu se poate mai nefavorabila (dupa atacurile de la 11 septembrie si scandalul provocat in jurul lui Napster). Dar, printr-o strategie de marketing geniala a reusit sa se impuna, stabilind o noua tendinta. Astfel, posesorii de iPod se distingeau de restul lumii datorita celebrelor casti albe (s-a ales aceasta culoare deoarece playerul in sine era alb). Devenise o moda sa iti porti muzica cu tine si, odata ce aveai un iPod faceai parte dintr-un "club select", pentru ca, sa recunoastem, 400$ nu erau chiar la indemana oricui, nici in SUA. Nebunia iPod a fost atat de mare, incat marile case de moda au inceput sa scoata pe piata produse ce puneau in evidenta acest accesoriu. Dar, dupa ceva vreme...

Dupa au fost restul...

playerelor care au incercat sa copieze succesul avut de iPod, dar nici unul dintre ele nu a reusit sa aiba acelasi succes.

In ziua de azi, este la moda sa ai un player mp3 care sa-ti cante/urle in urechi. Nu conteaza marca, nu conteaza cata memorie are sau cat de tare poate sa zbiere. Important e sa existe si sa faci impresie cu el. Pentru ca multi le poarta la vedere sa arate lumii intregi ce playere/telefoane cu mp3 frumoase au. Daca iPod a creat la data lansarii lui o revolutie legata in principal de lumea modei, playerele de azi au pornit o revolutie... sociala. Am observat un lucru: atunci cand o persoana este cu castile in urechi, nu mai este atenta la cei din jur, in 90% din cazuri fiind-ui imposibil sa auda ceea ce zic ceilalti. Astfel, o calatorie cu trenul, de exemplu, care era candva prilej de a socializa cu oamenii de langa tine, a ajuns sa insemne doar deplasarea din punctul A in punctul B (hear nothing, see nothing, say nothing). Bine, e drept ca nu socializai cu lumea mereu, dar... in multe din cazuri o faceai, din lipsa de ocupatie si, de ce nu, pentru ca era fain sa faci asta (mai ales cand ajungeai sa auzi povestile din tinerete ale mosilor). Acum s-a sfarsit.
Antisocializarea a mers pana acolo incat chiar persoana de langa tine sa stea cu castile in urechi in timp ce tu vorbesti (credeti-ma ca mi s-a intamplat si nu e placut deloc, atunci chiar m-a scos din sarite chestia aia).

Nu vreau sa fiu inteles gresit.

Nu sunt impotriva gadgeturilor si a progresului tehnologic, dar... uneori cred ca e bine "sa le aruncam la gunoi" si sa mai simtim si cum e sa traiesti un pic mai simplu, fara telefoane mobile, fara calculatoare/laptopuri, fara PDA-uri, fara playere mp3, fara intrenet. Chiar ar fi frumos si bine daca ati reusi sa faceti asta, macar pentru o zi. Sa vedeti ca se poate si altfel.

Gadgetz 1

De cand gadgeturile au inceput sa fie mai accesibile din punct de vedere al pretului, din ce in ce mai multi oameni au inceput sa le cumpere si, implicit sa le foloseasca cat se poate de mult.

Dispozitivele handsfree au fost concepute pentru a nu-i priva pe soferi (in special) de placerea vorbitului la telefon in timp ce se afla la volan, pentru a putea conduce in siguranta. O inventie utila, aparuta din necesitate.

Primele dispozitive de acest fel erau cu fir (cum sunt multe si in ziua de azi), iar pentru a diminua discomfortul creat de fir, producatorii au recurs la doua solutii: fie au integrat tehnologia in terminalele produse (vezi speakerul cu care sunt dotate majoritatea, sau chiar toate telefoanele mai noi), fie au renuntat la fir in favoarea Bluetooth-ului. Si cum orice inventie buna fie este inteleasa gresit fie este "mult prea bine" inteleasa, asa s-a intamplat si cu hadsfree-ul.

Asa ca, handsfree-urile Bluetooth au inceput sa fie folosite si cei carora nu le-au fost destinate initial. Pentru ca sunt micute, dragute, si "foarte cool". Aruncati o privire la oamenii de pe strada, sau din hypermarket si o sa vedeti ca din cei care poarta asemenea accesorii, numai jumatate se urca la volan.

Chiar si speakerul a fost inteles gresit. Am observat ca e la moda acum printre unii sa vorbeasca la telefon doar daca este comutat pe speaker, desi situatia nu o impune (nimeni si nimic nu-i impiedica a vorbi normal, dar deh... normalitatea este o chestie relativa; depinde din ce/al cui punct de vedere o privesti).

Ei bine dragilor, poate ca unii se intreaba de ce nu am vorbit si despre handsfree-urile cu fir care sunt folosite si pe post de casti pentru a asculta mp3-uri de pe telefon. Aici e vorba de o situatie total diferita. Acestea nu sunt folosite in mod gresit, deoarece producatorii de telefoane le-au atribuit acest rol secundar, motiv pentru care le vand impreuna cu telefoanele, in acelasi pachet (vezi seria W de la Sony Ericsson, de exemplu), si, oricum, despre playerele mp3 voi vorbi data viitoare.

Bunele maniere 2. Tupeul

Acesta deriva din nesimtire si este de foarte multe ori intalnita in combinatie cu aceasta. Ca si nesimtirea, tupeul are mai multe forme, dar este intalnit la toate categoriile sociale, sexul, varsta, religia etc nefiind motive de excludere din cercul celor cu tupeu. Dar, mai bine sa las exemplele sa vorbeasca de la sine.

Primul exemplu este din viata de zi cu zi si poate o sa vi se para mult prea banal. Persoana care se baga in fata ta la coada / in fata tuturor, oriunde ai astepta. Nu ma refer aici la persoanele care intra in fata doar pentru a cere o informatie si apoi se aseaza la coada ca orice persoana normala si cu bun simt. Tipul de persoana incriminata in acest exemplu nu numai ca se aseaza in fata tuturor "fraierilor" care asteapta in rand, ci este pregatita in orice moment sa sara la gatul celor care ii ameninta pozitia "dobandita cu greu".

Al doilea exemplu il constituie o chestie pe care am vazut-o ieri la stiri:Acum vreo doua zile s-a petrecut un accident rutier soldat cu cateva victime si un deces. Acest deces ar fi putut fi foarte usor de evitat daca ambulanta ar fi sosit in timp util (victima a mai trait 30 de minute, conform martorilor oculari, iar distanta dintre cel mai apropiat spital si locul accidentului putea fi parcursa in mai putin de 30 de minute). Bun, bun, probabil va intrebati de unde si pana unde tupeu? Din partea politistilor care au ajuns in aprox 10 minute la locul accidentului si care sustin sus si tare ca ambulanta era acolo dar victima a decedat in urma impactului. De asemenea tot dragii de politisti nu au oprit traficul necesara elicopterului SMURD sa poata ateriza in siguranta (si sa salveze victima). Tupeu din partea serviciului de ambulanta care a trimis doua ambulante la fata locului, dar nici una nu avea un medic. De asemenea tot acestia afirma ca victima ar fi decedat in urma interventiei martorilor pentru a incerca sa o descarcereze.

Al treilea exemplu este tot un subiect de actualitate. Problema gunoiului din sectorul 1 al Bucurestiului. Mi se pare inacceptabil ca in centrul unei capitale europene (ca tot ne batem cu pumnii in piept ca suntem in UE, si totusi exista sate care inca nu stiu ce e aia electricitate, deh... no comment) sa nu se ridice gunoiul de pe strada si, mai mult, "echipe de comando" (dupa cum a spus Andrei Chiliman, primarul sectorului 1) au ridicat si cosurile de gunoi, lasand doar capacele (aici chiar nu pot sa inteleg: de ce nu au luat cosurile cu totul si au lasat capacele si suportul care se prinde pe stalp). Tupeul vine din partea ambelor tabere implicate in conflict, iar singurele victime din acest "razboi" suntem noi, cei care trebuie sa le suportam, in primul rand nesimtirea.

Bunele maniere 1. Despre nesimtire.

Nesimtitii sunt personaje omniprezente in vietile noastre. Sunt fara indoiala o caracteristica a societatii de azi. Ii gasim in diverse "forme de agregare", barbati, femei, tineri, batrani, nu conteaza. Sigur i-ati intalnit cel putin de cateva ori in viata. Daca nu, va felicit, inseamna ca sunteti o persoana cu adevarat norocoasa. Desi... este aproape imposibil sa nu fi intalnit unul care sa uite sa traga apa la buda, de exemplu, sau sa treceti pe langa cineva, si in acea secunda fatidica, sa slobozeasca o duhoare de usturoi, combinata cu ceapa, si desigur, asezonat cu un ragait pe masura. Sau, nu s-a bagat nimeni in fata voastra la coada, ignorandu-va pe voi si pe cele 'enspe mii de persoane care erau inaintea voastra? Sau... o chestie ce mi s-a intamplat foarte recent: unul din acea "specie", in masina si-a infipt ghearele in claxon timp de vreo 10 min, aproape incontinuu, nimic "rau", doar ca omu' claxona degeaba, ca era 6 diminteata. In fine... chiar nu ati "gustat" din traficul din Bucuresti, de exemplu? E ca o gradina zoologica in care predomina aceste primate.

Am observat ca se duc diverse campanii media pentru a indemna lumea sa duca o viata mai sanatoasa. Dar, de exemplu, un afis cu: "Pentru binele dvs si al celor din jur, va rugam: GANDITI!", sau "Invatati, invatati, invatati sa va purtati." nu am vazut inca... si cred ca o sa mor, si nu o sa vad asa ceva. Si chiar e nevoie de asa ceva, mult mai mult decat e nevoie de exemplu de "Evitati consumul excesiv de sare, zahar si grasimi." ce naiba... doar nu mananc un drob de sare cu juma' de borcan cu untura. Sa fim seriosi. Astea le zic toti nutritionsitii, dar sa iti zica cineva cum sa te porti in societate... neah... in nici un caz, mai ales dupa o anumita varsta (celebra vorba cu "Cei 7 ani de acasa.").

In fine... daca nu i-ati intalnit, va mai felicit odata. Eu incerc sa ii "tolerez", cu multa indiferenta.

P.S.: Uneori nesimtirea se transforma in blasfemie: vezi cazul hotilor care au furat moastele sf Haralambie din biserica Sf. Constantin din Braila.

A.B.

Bucharest Ring

Am nervi in ceea ce priveste felul in care a fost organizat circuitul de langa Casa Poporului. De ce? Pentru ca, au fost inchise traficului pietonal unele zone, asa, aiurea-n tramvai, la modul "hai sa mai punem un gard si aici, doar asa, ca sa fie". Si poate nu as fi fost atat de nervos daca un drum pe care il parcurgeam in maxim 10 minute, ieri seara l-am facut in aproape 30 de minute (de la statia de metrou Izvor, pana la Becker Brau). Ocolire dupa ocolire, ghidandu-ma doar dupa o busola imaginara (care indica directia berariei). Nu tu semn de ocolire, nu nimic... Just random walking... Ce-i drept era un semn care indica o ocolire pana la Piata Unirii. Doamne... Organizare excelenta, minutata, splendida, pacat ca lipseste cu desavarsire (ma refer aici, la indicarea traseeleor ocolitoare pt pietoni).

In rest... Doame ajuta sa iasa totul bine, ca doar omu' din greseli invata, si poate la anu' (si La multi ani) cand se va mai organiza urmatoarea cursa, totul va fi ok.

PS: Acum inteleg de ce se mai numeste si Bucharest Challenge. Pentru ca este o provocare pentru nervii pietonilor si ai soferilor din Bucuresti.

Tristeti provinciale

[picture: "Last night, my town was blue" by Edu-Edu .All rights reserved]

Week-end-ul asta am fost in Braila, si la invitatia unui prieten, am iesit in oras sa mai stam la un pahar de vorba... Toate bune si frumoase pana aici, numai ca, in drum spre locul unde am stat "de vorbe", am vazut o priveliste de care ma dezobisnuisem. O multime pestrita de tineri, care mai de care mai "cu valoare", etalandu-si "noile achizitii" in materie de "gagici", sau cautand unele noi, tot acest proces, desfasurandu-se intr-o miscare relativ circulara, pe un drum de vreo 1km. Ce-i drept, pe vremea cand stateam in Braila, nu mi se parea asa de ciudat, pentru ca era o priveliste pe care o vedeam in fiecare seara cand ma intalneam cu prietenii, dar acum, devenind un fel de outsider, imaginea mi s-a parut si mai grotesca decat o consideram odata. Apoi, pe un traseu, de-o idee mai lung, defilau cei care aveau masina (mai mult sau mai putin noua si mai mult sau mai putin buna), acelasi drum, parcurs de sute de ori, poate, poate ii va remarca ceva.
Odata ajuns la terasa unde obisnuiam sa stau vara trecuta, din simplul motiv ca era bere ieftina si oameni fara atatea fite. Anul asta, am observat o schimbare in look-ul terasei: un colt al acesteia fusese amenajat in asa fel incat sarea in ochi prin "luxul sau"(canapele si scaune din ceva ce vroia sa fie piele, la fel cum se intalnesc in cluburi), asta in timp ce restul locului isi pastrase mesele si scaunele din lemn, care nu fusesera (inca) sterse de praf. Adica, la mesele de lemn stateau oamenii normali, iar la "locul pentru mafioti", cum i-a zis prietenul meu, stateau cei care aveau bani de la mamica si de la taticu', si deci isi permiteau sa se "rupa-n figuri", in stilul lor caracteristic.

Daca in centrul orasului, domnea opulenta, cu cat te indepartai de acea zona, cu atat papagalii se transformau in cocalari care erau foarte "binevoitori" daca ii atingeai din greseala (mai stii, poate le luai vopseaua :) ).

Povestea mea se termina brusc aici, lasandu-mi un gust amar, deoarece ma gandesc la istoria orasului si la felul cum erau oamenii altadata (cu mai mult bun simt), iar prezentul nu mai reflecta aproape nimic din ce a fost odata.

Robot people

De ceva vreme am observat ca in societatea in care traim a aparut o noua specie: "Robot People". Ce sunt acesti "Robot People"? A... nu dragilor, nu va ganditi ca au aparut printre noi roboti umanoizi; nu, nici decum... E vorba de acei oameni, care traiesc dupa un algoritm simplu: acasa - job - acasa. Va intrebati si voi ca si mine, de ce fac asta? Pentru ca acesti oameni traiesc doar sub semnul banului. A avea bani a devenit scopul lor in viata, indiferent de riscurile pe care acest lucru le implica. Nu mai au viata privata, nu mai conteaza ca au uitat de prieteni, nu mai conteaza ca uneori trec peste valorile morale, absolut nimic nu mai conteaza pentru ei, in afara dorintei de a avea bani. Banul a devenit un zeu pentru ei, si din aceasta cauza au uitat un fapt simplu: banii nu aduc fericirea. Nu mai conteaza ca la 35 de ani arata ca la 60, pentru ca, sa recunoastem, stresul isi spune cuvantul... si, dupa cum zicea Patrick Andre de Hillerin in editorialul "Lasa-i sa te sinucida"

"Deci castigi bine. Ma rog, foarte bine. Ziceam doar ca un salariu confidential inseamna, mai nou, un salariu bun... Stiu ca ai masina de la serviciu, ai laptop, ai telefon. Dar mai stii cand ai vazut ultima data alta lumina decat cea de neon? Cam inainte de angajare, nu? Misto, ce sa zic!"

Tragic, ce pot sa zic... Get a life people!

1 Mai alfel (partea a II-a)

[foto: Bogdan Stamatin/NewsIn FOTO (toate drepturile rezervate)]

Astazi a fost (si inca mai e) 1 Mai. Prilej de sarbatoare pentru toti, de la mic la mare, pentru ca a fost zi libera. Toate bune si frumoase dupa cum e obiceiul la noi: bere, mici, plimbari la munte si la mare.

Totusi, uitandu-ma pe NewsIn.ro, un titlu mi-a atras atentia: "Românii, scoşi în stradă de PSD cu patru mici şi o bere" si, impins de curiozitate, am dat un click pe link-ul respectiv, mare mi-a fost mirarea si tare m-a scarbit ce am citit. Dragutii de pesedisti au transformat ziua de 1 Mai intr-o zi de circ politic, organizand in parcul Izvor un miting anti-Basescu si, pentru a fi siguri ca vine lumea la manifestare, le-au promis oamenilor mici si bere (un eveniment marca Vanghelie, desigur). Dar, cum era de asteptat, "...unii dintre ei încă mai cautau locul de unde sa ia tichetele pentru mici si bere", spre dezamagirea amfitrionului Vanghelie care, la un moment dat, i-a rugat pe participanti "sa lase macar de 1 Mai berea si micii si sa asculte discursurile".

Ce pot sa zic... un alt eveniment PSD, din ciclul "hai sa facem politica si baie de multime", o dovada a faptului ca nu te poti face popular cu mici, bere, tricouri si sepcute. Jenant!

Diferente

In ultima vreme am tot primit pe messenger o multime de mass-uri cu tot felul de diferente: intre rockeri si manelisti, intre manelisti si clubberi, intre clubberi si rapperi, intre ase si poli si tot asa... ca unii sunt mai buni, ca ceilalti sunt si mai buni, ca unii au ceva ce altora le lipseste, ca unii sunt mai buni si alte aberatii de genul asta...

Pana la urma... NU SUNTEM TOTI OAMENI?

Chiar trebuie facute discriminari de genul asta? Chiar conteaza ca unii au plete si unii nu? Ca unii au masini "bengoase" si ca ceilalti merg pe jos sau cu RATB? Voi credeti ca astea sunt motive sa faci diferente intre oameni? Vreti sa ziceti ca rapperii au trei capete, in timp ce clubberii au un ochi in talpa si manelistii un nas in frunte? Sau, mai stii, aia de la Poli sunt niste aratari monstruoase cu ditamai capetele (vezi-doamne de la atata invatat) si le-au crescut gheare si ditamai burtile din cauza sedentarismului (datorat invatatului... yeah, right).

Toti suntem oameni! Mai bine sa nu mai facem discrimari intre X si Y si Z, intre a fi intr-un fel sau in altul... toti suntem oameni, si in fond... "de gustibus non discutabant" (sau cum adaptase un prieten de-al meu:"gusturile de ***** nu se discuta"). Asa ca, ganditi-va de doua ori innainte de a trimite mass-uri, ca, sa fim seriosi nu faceti nici o diferenta in gandirea oamenilor daca trimiteti mesaje discriminatoare. Fiecare cu gusturile lui in materie de muzica si nu numai. Deschideti ochii! Nu-si va schimba nimeni preferintele, doar asa ca unu' sau altu' zice ca nu e bine.

What matters most, is how you see yourself, and how do you feel!