Showing posts with label accesorii. Show all posts
Showing posts with label accesorii. Show all posts

Tuesday, August 28, 2007

Gadgetz 2

Dupa cum v-am promis, urma sa scriu despre playerele mp3.

La inceput a fost iPod

O initiativa laudabila, venita din partea Apple. A fost lansat la sfarsitul lui octombrie 2001, intr-o conjunctura cum nu se poate mai nefavorabila (dupa atacurile de la 11 septembrie si scandalul provocat in jurul lui Napster). Dar, printr-o strategie de marketing geniala a reusit sa se impuna, stabilind o noua tendinta. Astfel, posesorii de iPod se distingeau de restul lumii datorita celebrelor casti albe (s-a ales aceasta culoare deoarece playerul in sine era alb). Devenise o moda sa iti porti muzica cu tine si, odata ce aveai un iPod faceai parte dintr-un "club select", pentru ca, sa recunoastem, 400$ nu erau chiar la indemana oricui, nici in SUA. Nebunia iPod a fost atat de mare, incat marile case de moda au inceput sa scoata pe piata produse ce puneau in evidenta acest accesoriu. Dar, dupa ceva vreme...

Dupa au fost restul...

playerelor care au incercat sa copieze succesul avut de iPod, dar nici unul dintre ele nu a reusit sa aiba acelasi succes.

In ziua de azi, este la moda sa ai un player mp3 care sa-ti cante/urle in urechi. Nu conteaza marca, nu conteaza cata memorie are sau cat de tare poate sa zbiere. Important e sa existe si sa faci impresie cu el. Pentru ca multi le poarta la vedere sa arate lumii intregi ce playere/telefoane cu mp3 frumoase au. Daca iPod a creat la data lansarii lui o revolutie legata in principal de lumea modei, playerele de azi au pornit o revolutie... sociala. Am observat un lucru: atunci cand o persoana este cu castile in urechi, nu mai este atenta la cei din jur, in 90% din cazuri fiind-ui imposibil sa auda ceea ce zic ceilalti. Astfel, o calatorie cu trenul, de exemplu, care era candva prilej de a socializa cu oamenii de langa tine, a ajuns sa insemne doar deplasarea din punctul A in punctul B (hear nothing, see nothing, say nothing). Bine, e drept ca nu socializai cu lumea mereu, dar... in multe din cazuri o faceai, din lipsa de ocupatie si, de ce nu, pentru ca era fain sa faci asta (mai ales cand ajungeai sa auzi povestile din tinerete ale mosilor). Acum s-a sfarsit.
Antisocializarea a mers pana acolo incat chiar persoana de langa tine sa stea cu castile in urechi in timp ce tu vorbesti (credeti-ma ca mi s-a intamplat si nu e placut deloc, atunci chiar m-a scos din sarite chestia aia).

Nu vreau sa fiu inteles gresit.

Nu sunt impotriva gadgeturilor si a progresului tehnologic, dar... uneori cred ca e bine "sa le aruncam la gunoi" si sa mai simtim si cum e sa traiesti un pic mai simplu, fara telefoane mobile, fara calculatoare/laptopuri, fara PDA-uri, fara playere mp3, fara intrenet. Chiar ar fi frumos si bine daca ati reusi sa faceti asta, macar pentru o zi. Sa vedeti ca se poate si altfel.

Gadgetz 1

De cand gadgeturile au inceput sa fie mai accesibile din punct de vedere al pretului, din ce in ce mai multi oameni au inceput sa le cumpere si, implicit sa le foloseasca cat se poate de mult.

Dispozitivele handsfree au fost concepute pentru a nu-i priva pe soferi (in special) de placerea vorbitului la telefon in timp ce se afla la volan, pentru a putea conduce in siguranta. O inventie utila, aparuta din necesitate.

Primele dispozitive de acest fel erau cu fir (cum sunt multe si in ziua de azi), iar pentru a diminua discomfortul creat de fir, producatorii au recurs la doua solutii: fie au integrat tehnologia in terminalele produse (vezi speakerul cu care sunt dotate majoritatea, sau chiar toate telefoanele mai noi), fie au renuntat la fir in favoarea Bluetooth-ului. Si cum orice inventie buna fie este inteleasa gresit fie este "mult prea bine" inteleasa, asa s-a intamplat si cu hadsfree-ul.

Asa ca, handsfree-urile Bluetooth au inceput sa fie folosite si cei carora nu le-au fost destinate initial. Pentru ca sunt micute, dragute, si "foarte cool". Aruncati o privire la oamenii de pe strada, sau din hypermarket si o sa vedeti ca din cei care poarta asemenea accesorii, numai jumatate se urca la volan.

Chiar si speakerul a fost inteles gresit. Am observat ca e la moda acum printre unii sa vorbeasca la telefon doar daca este comutat pe speaker, desi situatia nu o impune (nimeni si nimic nu-i impiedica a vorbi normal, dar deh... normalitatea este o chestie relativa; depinde din ce/al cui punct de vedere o privesti).

Ei bine dragilor, poate ca unii se intreaba de ce nu am vorbit si despre handsfree-urile cu fir care sunt folosite si pe post de casti pentru a asculta mp3-uri de pe telefon. Aici e vorba de o situatie total diferita. Acestea nu sunt folosite in mod gresit, deoarece producatorii de telefoane le-au atribuit acest rol secundar, motiv pentru care le vand impreuna cu telefoanele, in acelasi pachet (vezi seria W de la Sony Ericsson, de exemplu), si, oricum, despre playerele mp3 voi vorbi data viitoare.