Turnul pentru ascensoare – menit să spulbere spaima lui Ceauşescu că ar putea rămâne blocat în lifturile din Casa Poporului
„Ţăruşul de beton“ a fost gândit să fie cu 37 de metri mai înalt decât turnul de testat lifturi al nemţilor de la Schindler (77 metri), liderul european în producţia de ascensoare
Liftul spre cer al lui Ceauşescu
România deţine cel mai înalt turn pentru testat ascensoare din Europa, record inutil, fiindcă n-a fost niciodată folosit. Astăzi, turnul înalt de 114 metri, considerat cea mai sigură clădire la seisme din ţară, e în proprietatea lui Ion Ţiriac, care-l foloseşte ca suport pentru bannerele de reclamă ale reprezentanţelor sale auto. Năstruşnica idee a construirii unui megaturn pentru testat ascensoare i s-a năzărit tovarăşului Nicolae Ceauşescu în timpul unei vizite la fabrica de ascensoare IFMA, când, aflând cum sunt testate lifturile în România, s-a speriat că el sau consoarta ar putea rămâne blocaţi în vreunul din lifturile de la Casa Poporului.
Nicolae Lupu, directorul de proiectare al IFMA, îşi aminteşte cum a demarat proiectul: „Palatul Parlamentului era aproape de finalizare, când Ceauşescu a venit aici în fabrică. Credea că ascensorul se face complet aşa cum este şi se mută acolo. El se aştepta să vadă un tub lung ca un tren”. Unul dintre ingineri i-a explicat dictatorului că în fabrică nu-s prea multe de văzut, fiindcă ascensorul e făcut din bucăţi: uşile de pe fiecare palier, cabina, troliul etc. şi că doar după montarea în clădirea de destinaţie se naşte ascensorul. Perspicace, şeful statului a percutat: „Da’ cum, tovarăşi, să-l puneţi direct în Casa Poporului? Dacă nu merge bine? Trebuie probat mai întâi. Unde-l probaţi?”. I s-a explicat că verificarea lifturilor se face doar în cazul prototipurilor într-un turn pentru testat ascensoare. Înnegurat, Ceauşescu a conchis: „Nu, tovarăşi. Înainte să le puneţi în Casă trebuie să le verificaţi pe toate în turn”.
Inginerii au pus pe masă un argument zdrobitor, cu care sperau să-l înmoaie pe dictator: „I-am explicat că turnul nostru de testare avea doar 37 de metri, iar lifturile de la Casa Poporului urmau să circule prin nişte puţuri adânci de vreo şaptezeci şi ceva de metri, fiindcă era vorba de lifturi care merg mult în pământ, în adăpostul antiatomic”. Panicat de-a dreptul, liderul comunist a ordonat să se ridice un turn special destinat testării celor 55 de lifturi ce urmau să fie montate în Casa Poporului: „În stilul lui, a zis: «Dacă tot îl facem, să-l facem pe cel mai mare». Arhitecţii şi constructorii au preluat problema şi s-au interesat care sunt cele mai înalte turnuri din Europa. La momentul ăla, cel mai înalt era în Germania, avea 77 de metri şi aparţinea companiei Schindler, cel mai tare producător european de lifturi”.
Construit printr-o metodă revoluţionară
Proiect de pionierat în ingineria de construcţii românească, turnul de 114 metri a fost ridicat utilizând metoda de turnare continuă a betoanelor, tehnologie utilizată doar la ridicarea barajelor pentru lacurile de acumulare: „Timp de trei luni, zi şi noapte s-a turnat încontinuu, până au terminat de ridicat cochilia turnului. S-au folosit cofraje culisante. Cifele stăteau la coadă în şir ca furnicile ca să descarce şi macaralele aveau montate pe ele reflectoare care în lunile alea pe o rază de câteva sute de metri au făcut din noapte zi. Dacă turnarea betonului s-ar fi oprit dintr-un motiv oarecare şi betonul turnat ar fi apucat să se întărească, noua şarjă nu s-ar mai fi legat şi ar fi trebuit să dea turnul jos şi să-l facă de la început.
După trei luni, când zidurile exterioare au fost gata, s-a trecut la interior, unde s-a lucrat doi ani, din ’86 până-n ’88”, îşi aminteşte inginerul Proca, de la IFMA. Despre turnul de ascensoare se spune că, în ciuda înălţimii, e clădirea cea mai sigură la cutremure din România: „Ea are 100 de metri deasupra pământului şi 22 de metri în pământ. E înfiptă aşa ca un par, ca un ţăruş. Clădirea, fiind o bucată compactă de beton, dacă se răstoarnă se răstoarnă ca un întreg, dar nu se poate, fiind aproape pe un sfert băgată în pământ”, explică directorul Lupu. Clădirea e împărţită în 23 de nivele betonate, iar peste 100 de metri sunt ridicate încă trei etaje tehnice pe structură metalică. În interiorul turnului se află 8 puţuri adânci cât hăul, în care ar fi trebuit să se testeze diverse modele de ascensoare.
Liftul restaurant
Turnul n-a apucat să fie folosit niciodată pentru testarea lifturilor, deoarece pentru validarea prototipurilor turnuleţul de 34 de metri e arhisuficient. Românii au încercat să închirieze turnul unor producători de ascensoare de talie mondială, care produc lifturi de mare viteză pentru zgârie-nori, însă nici măcar aceştia n-au fost interesaţi: „Acum vreo 5-6 ani am dat sfoară în ţară celor de la Otis, liderul mondial, şi lui Schindler, liderul european, că putem să le oferim turn de 100 de metri unde pot testa ascensoare de mare viteză, de peste 6 metri pe secundă”. Reprezentanţi ai ambelor companii au venit în România şi au fost urcaţi în turn cu liftul restaurant: „Clădirea are două ascensoare. Unul de marfă de 8 tone şi unul de oameni, cu o capacitate de şase persoane. Ăla de persoane nu merge, că a plouat în camera de maşini şi ne-a rămas doar cel de marfă, care însă are o viteză de înaintare de 0,3 metri pe secundă, încât îţi trebuie vreo 10 minute să ajungi până sus.
Ca să nu se plictisească delegaţiile venite în vizită din afară, le-am pus acolo o masă cu pahare şi sticle de băuturi, ca până făceam plimbarea să povestim la un pahar”. Ospitalitatea românească n-a biruit pragmatismul occidental: „N-au reacţionat, deoarece pentru Schindler turnul de 77 metri e suficient, deşi al nostru e mult mai impresionant decât al lor, iar americanilor le-ar fi un pic peste mână să traverseze ascensoarele pe ocean cu vaporul pentru teste, plus că ei au clădiri şi mai înalte decât a noastră. Nu prea i-a interesat nici partea de producţie, ci atât pe Schindler, cât şi pe Otis, cel mai mult i-a interesat partea de service pentru că în România, fiind montate 50.000 de lifturi, probabil că se poate câştiga bine din treaba asta”.
Ascensiunea imobiliarelor
La sfârşitul anilor ´90 IFMA a fost cumpărată de la stat de Ion Ţiriac, producând şi în momentul de faţă mai mult de jumătate din ascensoarele comercializate în România. În curând fabrica de la piciorul podului Grant va fi relocată în cartierul Militari, pe amplasamentul ei urmând să fie dezvoltat un proiect imobiliar. Despre turn s-a zvonit că, date fiind înălţimea şi rezistenţa sa la cutremure, în sfârşit şi-ar putea găsi utilitatea: „S-a propus ridicarea unui ansamblu rezidenţial care să îmbrace turnul de jur împrejur, iar puţurile pentru testat ascensoare să fie folosite pentru instalarea unor lifturi pentru locatari. Însă proiectul costă multe zeci de milioane de euro şi deocamdată s-a renunţat la el”. Până una-alta, turnul pentru ascensoare e folosit de Ţiriac ca suport pentru bannerele de reclamă ale reprezentanţelor sale auto şi sus în vârf are montate antene de transmisiuni radio-tv-internet şi GSM. Singurii locatari ai turnului părăsit sunt porumbeii, al căror fâlfâit de aripi se aude cu ecou în puţurile de beton unde Ceauşescu visa să-şi testeze liftul „sigur” spre buncărul subteran.
