Zero TeVe

Inca putin si ma intorc in Bucuresti, asta inseamna ca o sa scap de TeVe, pentru, ca fara sa vreau, din lipsa de ocupatie ma asez in fata ecranului si incep sa butonez telecomanda. Si ajung fara sa vreau la stiri, unde ni se infatiseaza nenorociri peste nenorociri, de parca ar fi sosit apocalipsa (pocket-sized doomsday). Mai un viol, mai o crima, mai o explozie, mai o sinucidere... pe alese. Apoi, mai avem si stiri din sport (transformate de 90% din televiziuni in stiri din, cu, si despre fotbal si despre "vedetele" din fotbal; nu am vazut nicio stire despre echipa nationala de rugby, de exemplu care participa la CM). Si, ca orice televiziune care se respecta, oamenii dau si meteo, ca sa fie tacamul complet (apropos... aia de la Pro TV, ar trebui sa invete geografie, ca au pus constanta aproape de tulcea, galatiul la vaslui, iasul la suceava s.a.m.d.).

Pe langa asta, mai sunt si filme, repetate de 'jdemii de ori si de care, sincer sa fiu, eu unul m-am plictisit, si ne mai sunt prezentate si talk-show-uri fabricate dupa reteta: se aduna un moderator (mai mult de forma), se adauga vreo 2-3 invitati mai mult sau mai putin pe langa subiect si GATA!!! a aparut emisiunea de succes.

Constat ca mai bine nu ma mai uit la tv, pentru ca televiziunile de la noi nu prea au ce arata, iar de Discovery si National Geographic m-am plictisit ca tot repeta episoade din emisiunile mele preferate.

Let's paint black the Zero TeVe. (Zero TeVe: pentru tv fara parti nasoale)

Ţara piere şi aleşii se piaptănă

De vreo câteva zile urmăresc la TV un circ al naibii de ieftin şi al naibii de prost. Şi nu îl urmăresc pentru că m-ar interesa în mod deosebit, ci pentru că mă amuză. Mă amuză prostia ce se manifestă printre aleşii neamului nostru. Aceşti idioţi care ne f*** pe banii noştri, pentru că "aşa vrea muşchii lor", pentru că au ajuns sus cocoţaţi în scaune confortabile din măgăoaia aia numită "Casa Poporului" şi ne transmit o sinceră şi călduroasă m*** ca dovadă de mulţumire că i-am votat şi ca să simţim că se gândesc la noi. Desigur fac acel gest şi ca să ne mai convingă să-i votăm şi în mandatul viitor şi acum şi pururea şi-n veacul vecilor... pentru că am auzit azi că sunt unele specimene ce dormitează pe locul lor călduţ de vreo 4-5 mandate (adicătelea dacă un mandat durează 4 ani... faceţi şi voi calculele de rigoare). Deunăzi am văzut tot la TV cum unii cu nume de renume (de exemplu Sorin Oprescu, C.V. Tudor) nu sunt fruntaşi în parlament la capitolul... absenţe (ce credeaţi?). Normal că îşi permit să absenteze, mai ales că unii trebuie doar să latre de vreo două ori în campanie, să dea cu niţel praf în ochi şi gata! s-a mai clocit un mandat!

Revenind la subiectul iniţial... Ziceam de circ. Circ şi pâine se dădea pe vremea romanilor, circ şi pâine vrea să se dea şi acum la popor... Numai că preţul pâinii creşte într-o lună cât altele în 7, iar circul nu mai este în arenă ci în parlament. De ceva vreme tot apare pe sticlă domnul Geoană care tot ameninţă cu o super moţiune (pentru super-mame?) care va răsturna guvernul, a cărui soartă pare din ce în ce mai pecetluită. Ei bine acest domn de la PSD pentru care Dostoievski dacă ar mai fi trăit ar fi scris contiunuarea la "Idiotul" inspirată de Geoană. Mircea vrea să răstoarne guvernul motociclistului Tăriceanu pentru a forma el un guvern mai capabil. (Capabil de ce?). Că doar atâta timp cât a fost PSD la guvernare, au făcut... fix nimic. Licheaua de Geoană vede paiul din ochiul altuia dar nu e în stare să vadă bârna din ochii săi.

În tot acest timp cât aleşii fie se ceartă, fie dorm în pace, ţara nu mai poate de bine.
Ieri, de exemplu, a început şcoala. Elevii au găsit în prima zi şcoli frumoase, renovate, dotate cu tehnologie de ultimă oră şi cu profesori pregătiţi, gata să-i înveţe tot ce trebuie, pentru că ei reprezintă viitorul ţării noastre. Acest caz prezentat este unul izolat, pentru că mulţi dintre copii au găsit aceleaşi şcoli în paragină (sau în şantier, în cazuri "mai fericite") cu profesori suplinitori, care mulţi deabia au luat un 5 la examenul de admitere în învăţământ. Dar, dacă eraţi tentaţi să credeţi că nu se poate mai rău, ei bine, se poate: unii au început anul şcolar fie în clădirea CAP-ului, fie în cort, sau chiar în câmp...

Şi se mai bat cu pumnul în piept că ne-au făcut europeni. Am un singur sfat pentru aleşii noştri: Ciocu' mic şi joc de glezne, că poate aşa se mai urneşte ceva în ţară (în sensul bun... deh, noi să fim sănătoşi...)


A.B.

P.S.:
Apropo de sănătate... lăudabilă iniţiativa cu analize gratuite, dar, foarte prost pusă în practică: Cum este posibil să fie trimise invitaţii pentru analize gratuite unor persoane decedate de multă vreme?!

11 septembrie

Astăzi e 11 septembrie. Se împlinesc 6 ani de la tragicele atentate de la "World Trade Center". Imaginile de atunci încă mai trezesc amintiri în sufletele celor care au trăit acele evenimente în direct, fie în New York, fie în faţa micilor ecrane.

Groază, teroare, disperare. Un cumul de sentimente ce se putea citi pe feţele tuturor celor care au trăit tragedia pe viu. Imaginile de atunci contiună să şocheze opinia publică, cu atât mai mult cu cât nimeni nu înţelege de ce. De ce au trebuit să moară atâţia oameni, pentru ce au murit ei? Pentru o cauză care nu era a lor şi pe care cei rămaşi în viaţă nu o înţeleg. Atacurile sunt în sine sunt un mister. Unii afirmă că ar fi doar o conspiraţie a regimului Bush, alţii susţin că ar fi fost organitzate de terorişti adevăraţi.

Dacă ar fi o înscenare atunci mă întreb: oare chiar se merită pentru petrol să ucizi atâţia oameni? Oare vieţile pierdute în urma atentatelor şi a războiului ce a urmat (şi se desfăşoară în continuare) valorează mai puţin decât un puţ de petrol? Nu cred. Fiinţele umane nu au preţ (după cum zicea o campanie de pe la noi).

De ce să fie americanii conduşi de un dobitoc însetat de putere şi dornic de război? De ce acest individ îi atrage în războiul său meschin şi pe alţii care nu au nicio treabă cu acea cauză "nobilă". Oare chiar este necesar acest război al nimănui, în fond?

"Câţi mai au de murit, ca s-aflăm în sfârşit, că oameni prea mulţi au murit? / Răspunsul prieteni, e vânare de vânt"

Pentru final vă las să vă delectaţi cu un fragment din Fredo and Pid'jin, o aluzie "fină" la George W. Bush.

Toate drepturile rezervate autorilor; http://pidjin.net

Restul comic-ului îl găsiţi aici.

Relaţii bolnăvicioase

Iubirea a fost descrisă în versuri de poeţi, cântată de trubaduri, şi simţită pe propria piele de toţi. "Oamenii sunt făcuţi pentru iubire" (Holograf) şi nimeni nu poate nega asta. Dupa cum zicea Emily Dickinson, "iubirea este tot ce ştim despre rai şi tot ce trebuie să ştim despre iad". Nimeni nu poate spune cum apare iubirea, pentru că acest moment nu poate fi definit în timp. O iubire poate dura o saptamana, o luna, un an... o clipa. Iubirea este frumoasă, dar depinde foarte mult cum şi de ce iubim, dar mai ales PE CINE iubim.

De multe ori se întâmplă să ne îndragostim de cine nu trebuie şi nu pentru că ar avea ceva deosebit faţă de ceilalţi, ci pentru că în clipa ACEEA ai văzut ceva la acea persoană. Nu avem ochi decât pentru ea. Ceilalţi nu mai există. Nu contează ce-ţi zic prietenii sau familia în legătură cu ea. Tu o iubesti şi ai fi în stare să treci peste toate obstacolele pentru voi. Ce contează că ai uitat de prieteni? Ce contează că staţi clipă de clipă alături, încât, uneori te întrebi de când nu ai mai trecut pe acasă?

Dupa cum spunea si Alifantis: “Eu, umbra aceasta pe care/ O semeni în sufletul meu/ Cu mila si trista mirare/ Voi duce-o cu mine mereu...”

Totusi, în aceasta atmosferă de calm şi armonie, la un moment dat, totul se duce de râpă şi te întrebi cine e de vină? Poate toamna, sau poate incidentele din ultimul timp.

Stau uneori, şi mă uit la “milioanele” de cupluri care-mi trec prin faţă, aproape zilnic, şi mă întreb câte şi-au găsit echilibrul, astfel încât în momentul în care unul din parteneri ridică tonul, celălalt să nu riposteze cu "sfânta cratiţă" fix dupa ceafă. :D (după caz se pot folosi şi alte obiecte contondente în funcţie de creativitatea şi imaginaţia diverşilor parteneri).

Acum, stau şi mă întreb ce e în capul tinerelor domnişoare (da, da, ştiu, ăsta e genul de clişeu pentru care mi-aş lua şi eu o "sfanta cratiţă" fix dupa ceafă), care se lanseaza ca din avion asupra primului specimen porcinian. Şi apoi mă gândesc la coada de specimene, de treabă şi responsabile care sunt ignorate fără doar şi poate. Imediat după asta apar şi inevitabilele post-uri pe bloguri de genul "I’m so sad cuz he’s not that prince from the fairytales" şi uite aşa se duc pe apa sâmbetei toate planurile de săptămâni, weekenduri şi seri “hugable-lovable”.

Da, domnişoară, ştiu că te-ai imaginat cu zâmbetul ăla radiant pe buze (şi de data asta nu de la gloss-ul de la Chanel) iar acum tot ce faci e să comanzi camioane întregi cu serveţele ('cuz you afford it după ce ai economisit toate acele cine romantice pe care vi le-aţi promis). Asta mă duce cu gândul la un sfat pe care mi l-a dat un prieten, acum ceva vreme: "Better single, măi, fată că dup-aia nu mai raţionezi şi te duci pe ...(ma abtin sa folosesc cuvinte obsecene :P )". He was damn right că, uite, după prima secundă în care-l vezi în jeanşii ăia mişto de “X” firmă, au loc jocuri aviatice cu fluturaşi în stomăcelul tău şi adio raţionat. Sau, mă rog, "raţionatul" ăsta se rezumă la intrebari copilăreşti de genul "Dacă nu a clipit 5 secunde cât m-a privit oare e completely love struck with me?". Şi, permite-mi să-ţi zic de ce nu a clipit, nu ca să-i rămână imaginea ta fixată pe retină, ci pur şi simplu ăsta e un automatism tampit (nu e cel mai relevant exemplu dar înţelegeţi voi unde vreau să ajung...).

În concluzie, data viitoare deschide ochii bine, oricine ai fi, şi poate dup-aia nu te vei mai chinui cu întrebări de genul: "De ce? Pentru cine? Cu ce am greşit? ş.a.m.d.". Sau, cu alte cuvinte, deschideţi ochii înainte de a vă îndrăgosti.

Post scris împreună cu Adriana. Orice asemănare cu persoane reale este pur întamplătoare.

Hendrix

Jimi Hendrix la Woodstock (improvizatie)

Un sfat...

Poza facuta azi pe undeva pe Regina Elisabeta.

Pe santier...

...sau mai degraba in santier, pentru ca tot orasul e un santier in plina desfasurare.

Oriunde te uiti vezi numai schele, muncitori, sapaturi si constructii neterminate. Mereu se gaseste cate ceva de facut: mai o strada de carpit, mai o cladire de renovat/construit. Lucrari peste lucrari, lucrari peste nervii mei, peste nervii tai, peste nervii soferilor, peste nervii tuturor. Mai putin ai celor care fac lucrarile. Pentru ca nu se grabesc sa termine cat mai repede. "Las' dom'le ca avem timp" si uite-asa leafa merge, si ei "in lopata se sprijina cu spor, pentru-al constructiei mers usor", nu conteaza ca se apropie termenul limita, ca, oricum, se poate prelungi ca doar e lucrare de importanta nationala.
Ce daca in zona podului de la Grozavesti se cricula greu? Nu conteaza... Hai sa construim un pasaj. Ce daca sos. Stefan cel Mare era relativ ok? Hai sa ingropam niste cabluri, sa schimbam niste sine si sa decopertam o parte din carosabil. Hai sa ne facem ca avem treaba. Important e sa se vada ca lucram.
Nu conteaza calitatea, conteaza impresia (artistica?!). Asta se vede peste tot, in special in cazurile de genul: strada reparata acum 2 saptamani, are nevoie de reparatii capitale, din nou; sau la muncitorii care toarna beton atunci cand ploua. Si dupa aia ne miram de ce au rezistat lurcarile atat de putin si, mai ales, unde sunt banii nostri care sunt luati cu japca din atatea taxe si impozite.

"Aici sunt banii dumneavoastra" (ca sa citez un slogan mai vechi)